A FOST ODATA ROMANIA MEA

Acum 20 de ani ma pregateam cu ardoare pentru admiterea la liceu. Nu era primul examen din viata mea, era insa, atunci, cel mai important.

La aproape 14 ani imi incheiam copilaria si ma indreptam cu milioane de sperante catre adolescenta. In lumina lumanarilor sau a lampii cu gaz imi insoteau in fiecare seara invatatul, uneori cu manusi in maini, in singura camera pe care mama reusea sa o incalzeasca pentru cei patru pici, in iarna in care cea mai mare bucurie era, ca in fiecare an, vacanta la bunici unde asteptam sa calaresc mirificul porc, odios sacrificat - atunci am invatat sa traiesc LIBERTATEA.

Nu stiu daca pierderea copilariei, acum 20 de ani, mi-a adus-o acea adevarata libertate. Stiu ca nu ne mai calcam pe picioare cu cartele in mana sa avem ce manca, stiu ca, daca vreau o carte, o pot cumpara neinsotita de ideile limitat-exprimate ale unui tovaras, stiu ca pot calatori si ca pot vedea lumea, ca pot alege ce fac cu trupul meu, ca pot sa vreau si ca pot sa stiu.

Dupa 20 de ani, ma pregatesc sa dau cu adevarat cel mai mare examen al vietii si cred ca Zuzi mi-a dat ideea campaniei pe care de maine Antena 1 o difuzeaza - A FOST ODATA ROMANIA MEA. Zuzi e piticul care va stii despre ceea ce a fost in Romania comunista doar de la televizor, din carti si din povestirile babacilor ei. Cred ca ea trebuie sa stie.

Sa colectezi povesti de viata dintr-o perioada in care nici macar eu nu aveam mintea matura, ajutata de Nadina si Petre, doi oameni pentru care Revolutia a venit cand aveau doar 5 ani, n-a fost deloc usor. A fost insa provocator, fascinant si cutremurator. O lume pe care am descoperit-o impreuna.

Nu stiu daca in cele 21 de teme pe care am incercat sa le acoperim am putut sa cuprindem si sa sintetizam toata Romania comunista. Stiu ca A FOST ODATA ROMANIA MEA, Romania mea comunista. Si mai stiu ca noi, cei care am trait atunci cat de putin, n-avem dreptul sa o uitam si sa o negam.

TERMOPANE, TERMOPANE

Ce poate fi mai magnific, mai mirobolant, mai extraordinar si mai absolut decat sa traiesti in România? Vă spun eu : să vieţuieşti zi de zi în Bucureşti. O să-mi reproşaţi că sunt puţin nebună, că Bucureştii fac, cu graţie şi devotament, parte din România. O să vă contrazic simplu - Bucureştii sunt România la puterea a treia, în toate cazurile şi în toate privinţele.

Povestea este simplă şi n-are nicio legătură cu criza. Ar fi contra-exemplu în orice stat normal, e regulă în ţara noastră.

Păi, purtătoare de bebe fiind, ne-am gândit noi să demolăm casa şi, ca orice oameni cu mobilier la cap, am început cu pereţii şi geamurile. Acu' vreo două săptămâni şi mai bine, am contactat un domn specialist în termopane. După o prealabilă discuţie telefonică, a venit domnu', a luat măsuri şi ne-a asigurat sincer că vineri, cel târziu sâmbătă ( săptămâna trecută - nota mea), lucrarea e gata.

După ce am rezistat eroic două zile să-l execut comunicativ, adică să-l ănjur prin telefon, ieri am luat iniţiativa. L-am sunat şi i-m explicat cald că nu-ştiu-ce-i-se-întâmplă dacă mai ţine câţiva oameni blocaţi în casă după posteriorul lui. A încercat să mă aburească subtil cu ceva criză şi lipsă de glafuri, dar nu a avut partener de comunicaţie.

Cred că atitudinea am fost suficient de convingătoare că azi, la ora opt, se prezentase la locul acţiunii, însoţit de geam . Fără glafuri, evident, dar asigurându-i pe cei prezenţi că " în juma de oră vine tirul şi e ca şi rezolvat". Eu nu eram prezentă, că ar fi ieşit cu pereţii vopsiţi cu sânge proaspăt.


Operaţiunea de montare, fără glafuri, a durat puţin iar tirul a sosit, după cu preconizase. Aşa că a plecat să reyolve şi ultimele detalii ale lucrării. Ghinionul lui.... Am apărut eu insămi să inspectez locul. Şi l-am inspectat atât de bine că, împreuină cu ceilalţi participanţi la eveniment, am constatat că rama cu pricina e bine crăpată într-un colţ, atât de bine că un eventual crivăţ rusesc ar încăpea cu totul acolo.


Credeţi că m-am enervat? Ei bine, nu! Mi-am luat bagajele, adică geanta, şi m-am deplasat victorioasă spre serviciu. Am lăsat însă alţi oameni să se ocupe de problemă. Eu ramă crăpată pe banii mei nu accept, dar nici nu-mi venea să rămân să testez pe capul individului cât de securizat e geamul pe care ni l-a adus, că nu se cade pentru o femeie în impostaza mea.

Sper din tot sufletul ca totul să se rezolve. Nu ştiu cum, însă? Teoretic, geamul poate fi schimbat, e în garanţie. Dacă se schimbă, însă, producătorul trebuie să-l vadă, deci trebuie scos de acolo. Dacă trebuie scos, atunci voi rămâne fără geam, că geamul vechi a fost aruncat. N-am mai stat niciodată, într-o casă fără geam, nici când nu eram cu bebe. Vă daţi seama că, dacă trăiam în altă parte, n-aş fi avut ocazia unei astfel de experienţe.

Sunt sigură că sufăr de paranoia şi că soluţii există. Am decis însă să nu le mai caut eu.....


P.S. Mobila pe care voiam s-o comand nu mai e pe stoc. Asta zice pe net. Diseară mă duc să mi se spună direct în faţă.


Termopane........................
Asculta mai multe audio Muzica

DE CE NU VOTEZ IN TURUL AL DOILEA

Basescu n-are decat sa fie presedintele Romaniei inca cinci ani, n-o sa mai fie niciodata presedintele meu, un simplu roman. Geoana nu ma intereseaza. Din principiu. Din nefericire pentru el, mintea mea nu poate face diferenta intre partidul lui si comunisti, nici la 20 de ani de la Revolutie. Probabil ca fac parte din acea categorie de oameni care nici peste 80 de ani nu vor scapa de amintirea estompata a sfarsitului anilor '80 si nu ii voi aproba niciodata.

Asa ca nu am de ce sa votez in al doilea tur. Nu pot vota PENTRU, asa ca nu voi vota nici IMPOTRIVA.

La implinirea cincinalului Basescu, pot spune, ca eu, personal, n-am castigat nimic si nici nu pot sa spun ca mini-societatea in care ma invart s-a imbunatatit in vreun fel. Din contra. Ma simt inconjurata de impostori incompetenti, inculti si aroganti care ar face orice sa mai castige un centimentru de mini-putere. Pana la urma, totul seamana cu ceea ce se intampla in marea societate, nu in cea miniscula a mea.


Paradoxal, dezgustul pe care-l simt acum fata de tot are si un ceva bun in el. Ma gandesc ca poate, peste alti 20 de ani, o sa simt ca traiesc o viata libera intr-o tara in care valoarea si cei sapte ani de acasa vor fi adevaratele criterii de existenta. E adevarat, nu stiu cum se va numi tara in care voi face asta.

fara titlu

Nu toti oamnii sunt la fel. Eu nu sunt ca toti oamenii.

Nu-mi amintesc cand am facut ultimul lucru ca toti ceilalti oameni. Poate aseara sau, de ce nu, in aceasta dimineata. Mananc ca voi, dorm ca voi, iubesc ca voi. Am aceleasi asteptari si aceleasi neimpliniri. Imi place sa-mi stiu si, pe cat posibil, sa-mi programez totul. Poate ca asta e marele-mi pacat.

Niciodata nu am facut lucrurile la timp sau cum le-ar fi facut oricine altcineva. Nu pentru ca nu as fi vrut, ci pentru ca niciodata n-a fost sa fie. Eu le-am facut intotdeauna altcand si altfel. Uneori, oamenii ma privesc ca pe o ciudatenie, voit superioara. Alteori, ma ignora.

Nu mi-a lipsit niciodata vointa. Cu greu as putea sa indic pe cineva cu mai multa ambitie ca mine. Imi place sa cred ca niciodata nu am avut teluri marsave sau obscure si ca am derapat doar arareori.

Toate acestea sunt acel EU pe care mai mult decat mai putin am putut sa-l educ, sa-l conduc, sa-l cizelez. Mai exista insa unul, cel caruia nu-i pot dicta si la care vointa nu are niciun efect, EU-l meu dat.

Pe asta nu am cum sa-l schimb si, mai devreme sau mai tarziu, va trebui sa-l accept.

Cand unul iti spune ca esti beat,e nebun. Cand toti iti spun, renunti oare sa mai duci paharul la gura?

Am invatat sa cred in minuni, in oameni si in mine. O sa invat sa cred in ordinea asta!

P.S. Nu stiu daca asta sau despre asta si-ar fi dorit Simona sa scriu. :)