DILEMA

Ma intreb ce se intampla daca petreci prea multa vreme in mijlocul unor oamenii pe care soarta i-a privilegiat cu extrem de putina minte si exagerat de multa aparenta cultura. Nu ajungi, inevitabil, ca ei?

Suntem un popor de legume lenese si mincinoase care, cand ajung deaspura, se coc singure in suc propriu - bulion de prostie si suficienta. Uneori explodeaza, cu stoicism, pe cei din jur, evitand convietuirea cu propria-i mizerie. Fericiti se considera cei pe care jegul uman ii atinge, si ei nimicuri in devenire.

Constat ca prostia si suficienta se propaga procum neghina. Niciuna din ele nu poate fi combatuta cu acceptare si detasare.

Am atat de multe de spus, ca, brusc, m-au parasit toate cuvintele. Povestea ma intriga. Scrijelite sau suierate, moi sau mai tari, le-am considerat mereu prietenele mele, nu m-au tradat niciodata si nici nu m-au abandonat. De data asta, le-am lasat eu.

Exista lucruri care este mai bine a nu fi spuse - senzatiile care, pentru a deveni cuvinte, au nevoie de maturizare; ideile care, pentru a fi realitate, au nevoie de confirmare; intamplarile care, pentru a se transforma in viata, au nevoie de timp.

Am crezut mereu in trenul care opreste a doua oara in aceeasi gara, in cafeaua de la Paris pe care o visezi si pe care intr-o zi ajungi s-o bei. De azi, mai cred in ceva - in soarta. In cea pe care n-o programezi, nu o astepti, dar se intampla....

AS VREA

sa primesc toate raspunsurile la intrebarile care ma framanta intr-o singura zi. Nu ca asta mi-ar face existenta mai putin complicata, ci doar, poate, mai putin linistita. Cu siguranta ca, daca le-as avea, ar aparea altele mai staruitoare, cele pe care acum le-am asezat pe flancul doi.

Rezolvarea nelinistilor noastre nu depinde niciodata, de fapt, de noi.



C'est ma vie
Asculta mai multe audio Muzica »

LUCRURI PE CARE NU VREAU SA LE INVAT NICIODATA

ANTI-MOTTO:
"Capul plecat, sabia nu-l taie!"

Masura succesului zilelor noastre se masoara in pozitii. Nu mai conteaza ce faci pentru a le obtine, cat investesti in tine si cat de multa munca si pasiune pui, cata daruire. Noptile nedormite in dorinta de a deveni mai bun, de a face fata unor competitii cinstite sunt doar esecul unor experiente personale fara insemnatate sociala. Talentul nativ, inzestrarea sunt doar piedici in fata unor oameni pentru care unica si suprema ratiune de a fi in viata e de a acapara cat mai mult. Puterea.

E usor sa stergi pantofi sclipitori, ultima creatie la moda, sa umplii posterioare de bale lipicioase, sa cari genti marca Vuiton-Obor, sa faci cafele si, eventual, sa scuipi in ele, in semn de protest. Nu iti cere multa carte si nici macar sapte ani de-acasa. Nu ai nevoie de zeci de mii de pagini citite citite, de ore pierdute prin biblioteci, de renuntari, ci doar de buze lungi si moi, de genunchi tociti si brand de luptator.

Demnitatea pe care o arati fata de tine nu-ti pote aduce mai mult de dispretul celui pe care-l slujesti, un dispret exprimat manifest: " M-ai enervat, ma pis pe tine!"

Ce face un astfel de om cand se vede derutat? Se sterge pe fata de lichidul lipicios si merge mai departe. Isi cere iertare in genunchi si isi imprastie ritualic tone de cenusa in cap.

Sunt putine lucruri pe care viata nu m-a invatat niciodata sa le accept. Nu am stiut niciodata sa ma fac frate cu necuratul sa trec puntea si nici sa imi plec capul, ca sabia sa nu mi-l taie. Ma enerveaza romanismele ieftine, exprimate poetic in maxime, care te mentin pe val si-ti asigura o pozitie calduta. Inca mai cred ca ce am in cap nu-mi poate lua niciun om. Restul? Chestiuni trecatoare.

LISTE

Viata e un plan neprevazut. Traim facand scheme si emitand ipoteze, ne inchipuim ce ar fi daca si cum ar fi sa, ne aruncam in valtoarea trairii de zi cu zi si speram. Uneori sperantele se numesc vise, alteori capata aparent nuante de certitudine. Incercam pentru ca trebuie, trebuie sa vrem; arareori se-ntampla ca planurile sa se transforme in realitate. De cele mai multe ori, ele raman amintiri neintamplate vreodata.

Ce ar fi daca nu am mai vrea nimic, daca am lua viata asa cum ea vine, fara asteptari, fara vise? Ne-am bucura oare de orice mica implinire sau am ajunge captivi in micimea propriului eu?

Intotdeauna am sperat si am visat. Mai devreme sau mai tarziu, planurile mele cele mai mari au devenit realitate. Am fost, poate, o norocoasa. Pretul platit pentru ele a reusit sa-mi estompeze insa bucuria....

Le-am bifat la realizari si am mers mai departe. Mi-am schimbat pretentiile, viziunile, viata, mi-am schimbat listele de prioritati.
Fiecare lista are insa nebunia si nelinistea ei, indiferent ce ar fi pe ea. Toate au aceeasi poveste.... Aceeasi pasiune si tot atat de multa munca...

Nu stiu cate voi bifa din nou, pentru ca, indiferent cate pauze am, mereu, undeva am o lista. Stiu ca merita sa incerc.... Daca n-as face-o, as trai cu false amintiri ale unor proprii completari neincercate inca.