SI, M-AM INTORS

Nu a sunat bine semnalul de inchidere, a telefoanelor in cursa low cu care am binevoit sa revin pe meleaguri romanesti, ca o duduie de pe scaunul din fata apasa tasta verde. De apel....

- Amore mio, ti amo, amore mio, ti amo mult, incepe destainuirea intr-o spurcata stridenta italo-romana. Acu' plec, amore mio. Te iubesc, amore mio. Multo, amore mio. Tocmai ne-au spus astia sa inchidem telefoanele, nu mai putem vorbi....

Avionul se pune in miscare, in miscare rapida si ascendenta. Nu ne pasa. Declaratia de dragoste tipata acopera huruitul motoarelor.

- Amore, te sun cand ajung la Bucuresti. Vad ce e cu aia ( mama sus-numitei) si ma intorc repede. Amore mio sa fii cuminte ca si eu sunt. Ti amo, amore mio, ti amo molto.

Inchide. Sper ca nu doar convorbirea, ci si telefonul. Nu mai am de multa vreme frica de zbor, dar nici confortabil nu ma simt si incerc, pe cat posibil sa respect regulile si, stupid, astept si de la ceilalti la fel. Imi zic ca poate nu stie, saraca, dar imi spun gresit. Proaspat scapata de presiunea raportului catre Amore Mio, duduia incepe conversatia cu colegul ei de scaun, pe aceeasi tonalitate.

- Eu zbor de multa vreme. Nu se intampla nimic, am mai vorbit la telefon. Da, de cand cu americanii aia care au ajuns in rau, parca m-am mai speriat si eu.... ne linisteste pe toti intr-o romana prelungita vocalic.

Vazand atata deschidere, colegul de scaun, se gandeste sa profite. Incet, subtil, tenace, fara prea multe complimente se baga linistit in sufletul mimozei de ... nu stiu de ce sa spun, ca as jigni cartierul Berceni. Usurel, fara apropouri prea subtile, trece la subiectul principal.....

-Da cum e iubitul tau?

Atat ii trebuie....

- Pai, are 42, ba nu 40 sau 38 de ani. Eu am 24. Ne stim de 4 ani. El m-a agatat. Veneam de la serviciu si s-a tinut cu masina dupa mine. Are o masina smechera si bani. L-am lasat cat l-am lasat si cand m-am enervt m-am intors la el < mai baiatule, tu ce vrei de la mine?>. Si asa ne-am combinat. Mi-a cerut telefonul si apoi am iesit in oras.De 4 ani sunt cu el si e bine.
- Pai si-l iubesti?
- Ehe, dragoste; dragostea trece prins stomac. E de treaba, are bani, ce-mi mai trebuie. Dar sa stii ca eu sunt independenta, mi-am pastrat servicul, sa nu ma trezesc ca ma da macaronaru' afara in strada. Astia sunt nebuni, daca te prind.....

Va intrebati cum s-a terminat? Pai simplu, duduia a plecat cu domnul de langa care s-a oferit sa o duca unde avea treaba si i-a carat si bagajul.

Sa nu o condamnati, va rog! L-a sunat pe Amore Mio cand a ajuns si i-a spus din nou cat de mult il amo.

ROMA: ORASUL CE TE-NVATA SA TE-NTORCI

In vise, la Roma, nu ploua niciodata. Impozante, nemiloase, ruinele celei mai mari vreodata inventate civilizatii ar putea straluci reveric doar sub un soare coplesitor...



In realitate, la Roma ploua, uneori mocaneste, incet si calm; alteori violent si parsiv. Si toate aceste ploi in aceeasi una si unica zi.



Cand ploua, Roma te goneste inauntru-i. Senzuala si surprinzatoare, te cheama sa-i vezi dedesubturile, pastelate in mii de bucati de puzzle picassoian. Niciodata nu stii ce sa aleg si cum sa le combini, unde sa cauti lumina si unde profunzimea. Unde sa te pui si de unde sa te iei.



Anul asta m-a prins ploaia la Roma, o ploaie de iarna. La Roma si iarna miroase a primavara, a flori si a pini, a palmieri si a mare, a pescarusi si a viata.



Roma ma invata de fiecare data sa ma intorc. La lucrurile-i marete si oamenii-mi buni, sa-mi platesc banutul drept pret al revenirii in fantana-i timpului si sa merg apoi zambind inainte-mi.



De data asta, Roma m-a mai invatat ceva. Ca niciodata nu te intorci la facerile mici si neinsemnate, la trecatoari si neimportantii oameni ce nu trebuie si nu pot sa conteze. Pentru tine si pentru ei insisi. Pentru ei exista amintirile ce se transforma in uitare, iar timpul a inventat ruina.





La celelalte, mici, putine, renegate si hulite, imposibile, imorale, nefiresti si contestabile, pietre si oameni, mici dar mareti in esente si valori, nu e niciodata pacat sa re-vii. Uneori e insa prea tarziu...

LUCRURILE TRAINICE....

se fac cu multa rabdare, sudoare si vointa.

Majoritatea oamenilor pierd cate ceva pe drum si ajung sa isi transforme singuri lucrurile mari in povesti mici.

Putini ajung sa recunoasca asta; si mai putini sa reinceapa de unde s-au oprit....

Eu sunt un om.....

33

Cateodata imi vine cheful sa ma scot pe mine de la naftalina, ca pe o toala veche de care esti indragostit pentru totdeauna si la care nu ai renunta pentru nicio tendinta la moda, sa ma pipai si sa verific daca nu cumva m-au mancat moliile, sa ma port putin, sa ma declar satisfacuta si, eventual, sa ma pun la loc.

Avantajul hainelor bine facute este acela ca o croiala sanatoasa nu e niciodata de lepadat, o pastrezi asa cum a fost conceputa inca din fabricatie. Incercarile de a-i schimba chiar si un nasture nu fac altceva decat sa o arunce in maldarul de rebuturi sezoniere.

Azi nu mai e ieri, iar dupa ce ieri-ul a trecut, pot spune, in sfarsit, cam ce mi-as dori de la ieri. Sa ma scot de la naftalina, sa imi verific urmele lasate de molii, sa ma port mai mult ca ultima oara, chiar daca, uneori, imi vine sa ma incui in sifonier si sa arunc cheia.
Cel mai mult insa as vrea sa pot sa nu mai incerc niciodata sa-mi schimb nasturii.

STARE DE INS-URGENTA

Cu ochii lipiti de televizor, in asteptarea rezultatelor intalnirii marete de la Parlamentul European, pentru rezolvarea problemei gazelor, ma intreb:

1. Cum suna documentul prin care a fost decretata stare de urgenta energetica, sau cum se cheama starea asta.

2. Cate contracte s-au incheiat de catre stat, de ieri pana azi, pentru furnizarea de combustibil alternativ; cine sunt beneficiarii si la ce preturi.

3. In cat timp va deschie DNA un nou dosar "ENERGETICA".

Astept, ca orice ins al acestei tari inchierea acestei urgente.

A FI SAU A NU FI

Cateodata nu inteleg nimic din ceea ce mi se intampla. Poate ca puterea mea de intelegere a lumii este limitata, semn al limitarii intelectuale.

Cateodata nu stiu cum sa reactionez si astept ca ceilalti, sau viata, sa reactioneze in locul meu.

Cateodata ma pierd pe mine. Asta se intampla din ce in ce mai des in ultime vreme.

Cred insa ca lupul isi schimba pielea, dar naravul ba.

De fiecare data cant mi se intampla toate lucrurile de mai de sus, constat, surprinzator, ca am nevoie de mine. Mine? Un concept atat de complicat...

Eu? Eu lupt, chiar si cand sunt in retragere. Eu? Eu imi stiu pozitia si valoarea, chiar si cand pozitia pare sa fie in stand by, valoarea nu piere niciodata.

Mai demult, mama mea imi spunea ca, niciodata, nimeni nu-mi poate lua ce am in cap. Ma gandesc ca azi as putea spune, sincer, ca nimeni nu-mi poate lua nici ce am si in suflet...

Poate ca am gresit esential fata de mine, de putine ori fata de ceilalti. Am stiut, de cele mai multe ori, sa spun imi pare rau, in ciuda mandriei si incapatanarii mele. Fata de altii, niciodata fata de mine. Uneori am omis asta.

Cred ca am fost, mai mult decat am spus. Si cred in mine si in oameni.

Complicata, imposibila, cu probleme de nerezolvat, viata e frumoasa! Iar cei care incearca sa o faca altfel, sabotand, cu buna stiinta, tot ceea ce e normal si frumos, nu sunt altceva decat oameni mici si neinsemnati care, mai devreme sau mai tarziu, vor primi ceea ce merita. Nimicul.

Stiu ca eu nu sunt asa! Si stiu ca sunt inconjurata de oameni ca mine. Complicati, dar intelegatori. Imposibili, dar iubitori.

Lumea a fost creata si a evoluat de oameni mici, cu ambitii mari; de imposibili, neintelesi, ignoranti, care incalca reguli si redefinesc principii.

Cam asa incep anul asta. Am voie sa-l incep mai tarziu si sa ma gandesc la orasul pe care-l iubesc cel mai mult?

2009

2009 e un an, mai putin lung ca 2008 si la fel de lung ca 2010. Nu astept altceva de la el, exceptand doar ce poate sa-mi ofere. Nu astept minuni si nici nu mai am prea multe vise. Nu traversez o perioada proasta, dar nici una prea buna. Poate am imbatranit putin. Poate putin mai mult. Sau poate doar vreau sa mi se fi intamplat asta.... Cu intarziere, va urez si eu LA MULTI ANI!