DACA

Toti visam. Arareori visele noastre devin realitate.

Daca insa tot ceea ce ni se intampla in fiecare zi, lucruri pe care nu le-am visat niciodata, ar disparea si ar deveni vise, ce am face?

Nu trebuie sa nu visam, spun doar ca ceea ce avem si merita nu trebuie niciodata transformat in vis, pentru ca atunci visul s-ar numi remuscare.

E usor ca visele sa devina realitate; niciodata, realitatea sa devina remuscare.

DESPRE PROBLEME IN GENERAL

O veche vorba spune ca primul lucru, atunci cand ai o problema, e sa recunosti greutatea ce te apasa.

Lunile ce au trecut mi-au demonstrat ca simpla recunoastere nu e niciodata primul pas. Am recunoscut de o mie de ori, in milioane de situatii ca am o problema, iar asta m-a consternat. Da, sunt asa..., pentru ca... Si? Se rezolva lucrurile? Se schimba ceva?

Am mers si mai departe, de mai putin de mii de ori, de cateva sute. Mi-am impus sa fac aia si aia, m-am raportat la mine, ce veche - tanara, adolescenta - si nu mi-a iesit. Nu mai sunt la fel, nu mai am vointa aceea. Nu sunt mai slaba sunt doar mai altfel.

Azi am mai adaugat un numar la cele cateva sute de incercari. Am fost mai putin exigenta cu mine, dar parca a mers. A sosit seara si, paradoxal, lucrurile pe care trebuie sa le fac nu mi se par istovitoare, desi nu le voi face. Nu azi. Poate maine.

Cred ca uneori, drumul spre fericire e pavat cu acceptari, iar acceptarea propriului EU e doar o etapa in a-i accepta pe ceilalti. Nu trebuie sa ne acceptam fara sa ne transformam. E necesar sa gasim calea spre a ne convinge pe noi insine.

P. S. Nu va speriati. Nu e ceva grav. Doar lupta mea cu kilogramele. In minus!

DESPRE CRIZA(1)

Partea buna a crizei e ca selecteaza valorile. Stiu, veti spune ca e o aberatie. Asa cred si eu numai ca toate stirile pozitive despre ea, gandirea oamenilor mari si comparatiile cu precedentul declin economic abrupt spun ca individa - criza in speta - filtreaza pana la urma ce-i mai bun intr-o societate, cel putin la nivel cultural. ( Nu ma puneti sa caut exemple, ca n-am chef; cautati singuri ce spune Einstein, ce au facut francezii sau cum era intelectualitatea romaneasca dupa anii '30)

Criza mea, generalizata la scara mondiala, nu are niciun inceput de evolutie in ea. Arata simplu cam asa.....


SCENA 1 - INTERVIU DE ANGAJARE

CANDIDATUL 1

- Ma recomanda CV-ul, experienta, daruirea, capacitatea intelectuala si abilitatile de comunicare cu oamenii. Cer un salariu rezonabil, iar daca nu era criza, v-as fi cerut dublu.....

CANDIDATa 2

- Nu am experienta, dar, daca imi spuneti cu cine trebuie sa ma culc ca sa ma angajez, o fac.....

CANDIDATUL 3

- Ma recomanda directorul X, familia, contul, casa in care locuiesc. Nu vreau bani, vreau doar pozitie....

Cine a castigat? Candidata 2, normal. In criza poti face orice lucru prost, cu un pret acceptabil. Nu dai satisfactie celor ce te-ar putea inlocui vreodata, dar iti tii si coada sus, adica nu angajezi pe pile. Candidata 2 a fost declarata castigatoare, la salariul cerut de primul ca sa motivezi pe noii-veniti. Creezi disconfort si neplaceri colegilor care trebuie sa ii suplineasca prostia, dar se merita. Esti un om bun, ce salveaza suflete in criza pierdute. Cand s-o termina, mai vedem.....

p.s. Azi am ajuns la concluzia ca, si daca fi-vor adevarate prezumtiile inaintasilor, eu una voi fi prea obosita sa ma mai bucur de ne-criza.