Tu ești Gabi Oprea?

Gabriel Oprea a scăpat. Definitiv. Moartea polițistului Bogdan Gigină nu este, juridic, responsabilitatea sa. E greu să găsești probe noi într-un astfel de caz și să ceri o nouă urmărire penală.  Există vreun procuror care să poată face asta în România de azi?

Gabriel Oprea va vrea să se întoarcă în viața publică. Și, de ce nu, în politică. Nu-i va păsa de stigmatizarea poporului și nici de vreo reacție a străzii. El este imaginea României profunde de astăzi. Fără principii, morală și pic de demnitate. A descurcărețior, prieteniilor, gășcuțelor, fofilatorilor, combinatorilor, sforarilor și șpăgarilor. A celor care cred că li se cuvine orice și oricând, a ălora care cred că doar adevărul lor există. A celora cărora le pasă doar de ei. "Dar ce, Gigină nu era la serviciu?  Nu e polițist? I se putea întâmpla! Și-a asumat!"

România aparentă se revoltă. Pentru ea ceilalți contează. Uneori mai înregistrează și victorii. Ca aceea de deschidere a dosarului penal pentru omor din culpă. Victorii scurte și efemere. România asta a noastră e mică și neînsemnată. Scrie pe Facebook și se îmbată cu like-uri virtuale. Cu principii și morală. Uneori iese în stradă și se declară dezamăgită că nu s-a mobilizat suficient.

Azi, România profundă o execută oricând pe cea aparentă, așa cum Gabriel Oprea a executat pe oricine a fost împotriva sa. Cu răbdare, perseverență și multe prietenii.

Problema noastră fundamentală nu e Gabriel Oprea. Moartea polițistului Bogdan Gigină a fost doar scânteia care îi va aprinde rugul. Tăvălugul care va urma în celelalte dosare pe care le are nu are cum să-l scape. Mai devreme sau mai târziu. În viață există mereu o lege a compensației. Pentru legea asta nu există nici imunitate, nici prietenii.

Cea mai mare problemă a noastră suntem noi. Că uităm și iertăm. Că șpăguim în fiecare zi. Că ne fofilăm în fiecare clipă. Că tragem sfori ca să ajungem undeva sau ca să nu plecăm niciunde. Că ne descurcăm sau că apelăm la un prieten. Că nu avem demnitate și principii.

Tu, cititorule, te vei scula mâine dimineață, te vei duce la oglindă și te vei întreba dacă azi ești Gabriel Oprea? Pai dacă dai, iei, nu-ți pasă sau nu e treaba ta, dacă găsești o soluție imorală sau dacă încerci să scapi oricum, să știi că ești. Iar moartea lui Bogdan Gigină e și vina ta!

Scrisoare către fetele mele mari

Dragile mele,

Acum sunteți mici, dar într-o zi veți crește mari.  Frumos și sănătos. La trup și, mai ales, la minte.  Nu știu dacă o să vă pot învăța TOT, dar vă voi învăța tot ce știu. Poate puțin mai mult. Oamenii mici nu învață din vorbe, ci din ceea ce fac oamenii mari pentru ei. Adulții, mai niciodată.  Așa că va trebui să știți să fiți mari de mici.

Dragile mele,

Lumea e rea. Nu fiți ca ea!

Fiți bune! Cu voi și cu ceilalți. Nu așteptați nimic în schimb. Fiți bune și atât.  Bunătatea strălucește și se vede de departe.  Într-o zi, vi se va întoarce însutit.

Investiți în voi

Evoluția înseamnă investiție.  Citiți. Orice. Ascultați muzică. Oricât. Vorbiți limbi străine. Cât mai multe. Faceți sport și mergeți la teatrul. De câte ori puteți.  Faceți voluntariat și construiți ceva.  Plantați un pom, construiți o casă, creșteți un animal și faceți un copil. Sau mai mulți.

Puneți lumea mai presus de voi

Nici un om bun nu va fi fericit într-o lume  greșită, așa că e de datoria voastră să faceți lumea noastră mai bună.

Asumați-vă

Lucrurile rele, dar mai ales pe cele bune. Nu fugiți și nu trădați. Nu îi lăsați pe alții să vă facă responsabile de greșelile lor. Cu eleganță și fermitate.

Cereți-vă iertare

În viață, cu toții greșim. Puțini recunoaștem. Aveți curajul să o faceți.  

Lăsați deschise doar ușile către sufletele voastre

Fugiți de oamenii răi. Nu-I judecați și nu încercați să-I schimbați.  Vă vor umple de venin și vă vor distruge sufeltul frumos. Când îi întâlniți, retrăgeți-vă. Nu suntem datori nimănui cu nimic.  Nici măcar cu un strop de atenție. Cel mai deștept cedează primul.

Luptați

Pentru ceea ce iubiți și pentru ceea ce credeți.  Cu toată ființa.

Iubiți

Onest și deplin. Iubirea cinstită e o binecuvântare. Iubirea condiționată, o povară.

Aveți principii

Lumea a mers înainte atunci când oamenii buni au luptat împotriva celor răi. Oamenii buni sunt cei care cred în adevăr. Adevărul e unul singur și nu e individual.

Nu vă lăsați doborâte! Viața merge mereu înainte

Uneori, viața vă va pune jos. Cu sau fără voia voastră. Să știți că  suferința  nu e eternă. Aveți curajul să suferiți, să iertați și, mai ales, să vă iertați. Atunci, veți vedea, din nou, curcubeul. Apoi, va veni și ziua în care îl veți desena voi pe cer.

Dragile mele,

Voi veți fi mereu fetele mele cu ochi de ciocolată. Eu voi vedea lumea mereu prin ochii voștri.  Indiferent cum vă va construi viața, eu vă voi iubi necondiționat și deplin.  Fetele mele mari de mici, cel mai important lucru în viață e încrederea. Eu cred în voi și voi va trebui să învățați să faceți asta. Încrederea înseamnă speranță, bunătate și iubire. Când vă veți pierde încrederea în voi, toată lumea vi se va părea strâmbă. Eu știu că ziua aceea nu va veni niciodată!

O Mizerie de Spital. Universitar.

Ca toţi oamenii, din când în când, mai am şi eu treabă la spitale. Azi, am ajuns la Spitalul Municipal, zis şi Universitar.

Ca orice aparţinător liniştit, am intrat în Spital. M-am gândit că mă opreşte cineva, că mă întreabă de sănătate, că măcar zice un mirific: "Fă, ce cauţi aici."  Nimic!

Aşa că am plecat singură să caut lifturile despre care aflasem că m-ar duce la etajul potrivit. Unul superior. După ce am belmejit bezmetică pe holuri cu pereții jupuiți - de, nu i-am fotografiat, ca am zis ca am greșit eu calea - am descoperit minunea.

Nouă lifturi bune-bunuțe pentru cărat. Că doar nu e să urci 14 etaje pe jos cu bunătate de pacient avariat lângă tine. Și m-am așezat lângă ele. Mi-am zis, în gândul meu, că imediat urc și rezolv. Dar, normal, nu a fost să fie așa.

Mai întâi, am realizat că vreo câteva zeci de oameni așteptau si ei același lucru: liftul care nu venea.
Apoi, mi-am dat seama că nu toate lifturile sunt pentru mine: unul era pentru doctori, altul pentru personal, altul pentru mâncare, altul pentru blocul operator și un al cincilea, mai micuț, pentru cărat obiecte sanitare.

Așadar, mai rămâneam cu vreo patru.

Dar ce să vezi, la niciunul din alea patru nu mergea butonul să le chemi. Erau blocate și, inidferent cât de mult m-am chinuit, nu am reușit să le conving să mă asculte.

Trecuseră deja vreo 10 minute de consternare. Mă uit în jurul meu și urmăresc atitudinea celor care păreau mai experimentați: stăteau ca în bloc-start, și pe o parte, și pe alta, să vadă liftul care ajunge primul. Și când era momentul, năvăleau. Niciodată nu a ajuns liftul pentru pacienți....

Pe primul l-am ratat. Era indesat cu vreo 25 de persoane. Al doilea nu a vrut să mă ia, că eram prea mulți.

La al treilea am avut noroc. Era liftul de mâncare. Mergea la etajele pare și, deși aveam treabă fără soț, am zis că mă urc în el orice s-ar întâmpla.

Nu același noroc l-a avut și un domn cu piciorul în ghips și în cărucior. Trebuia să ajungă la 3, iar liftul mergea până la patru. Nu s-a riscat să o ia pe scări.

În lift, niște doamne extrem de "amabile", cu glume de șantier în ele: " Hahaha, vă face bine la sănătate să mergeți pe scări!"

De coborât, am coborât pe scări, ca să nu ajung jos mâine dimineață.

Eram consternată. Nici nu mai știu bine ce am filmat.

Dar mi-am propus ceva: să nu se mai repete a doua oară. Cum e un spital în care intră toată lume, le promit managerilor de aici să le arăt cum se vede spitalul lor de la mine din telefon. Cât mai mult și cât mai des. O să o fac cu perseverență până or să mă prindă. O să le arăt că pot intra oriunde fără să ma poată depista. Și voi scrie până liftul va deveni o prioritate națională. În calitate de plătitor cinstit de taxe, de cetățean, aparținător și pacient. De om revoltat, de persoană care le-a plins mereu de milă și i-a susținut.

Iar dacă politica lor de sănătate e selecția naturală a mersului pe scări, îmi permit să le urez un sincer: "Hai, sictir!"

Alegeri de Prosteşti

 


PERSONAJE:

Maricel Statuescu, actual şef al Judeţului, fost şef local al principalului partid de opoziţie, preşedinte de onoare pe viaţă al POC, Partidul Oamenilor Cinstiţi
Bombonel Tapiţel, pretendentul la şefia Prosteştiului, pupilul lui Maricel, şeful Partidului Oamenilor Cinstiţi – POC  
Călărina Boţoianu, şefa Partidului Doamnelor, candidată virtuală la viceşefia Prosteştiului Graţioasa Burtărescu: şefa locală a Partidului Oamenilor Mereu Îndrăgostiţi – POMI  
Săndel Bâlbâică: decanul de vârstă al consilierilor POC
Cabalin Lovărescu: preşedintele POMI Consilieri de la Putere şi toate cele 15 partide de Opoziţie. Televiziuni, ziarişti de presă scrisă  


 SCENA: Sala de marmură de la Casa Albă din Prosteşti. Dintr-un colţ, statuia marelui Marciel, zis şi Viteazu‘, priveşte spre masa ovală unde ar urma să se desfăşoare oficialităţile de alegere a noilor şefi ai judeţului. În persoană, oficila, Maricel urmează a-şi lua rămas bun de la cei pe care i-a păstorit peste 25 de ani. În mână, are foile cu discursul. Azi, vrea să-şi arate măiestria. Trebuie să lase în urma sa un tânăr destoinic, pe Bombonel Tapiţescu. Totul pare aranjat, dar mai e şi o problemă. Ca să-l scoată şef pe Bombonel, Mircea Statuescu a complotat cu şefele Partidului Doamnelor şi cel al Oamenilor Mereu Indragostiti.  

Maricel Statuescu: Aşa, Nea Săndel, repetă! Te descurci minunat. Încet, cu calm! Să nu laşi nimic să se vadă înainte. De când mergi, mata, la cursurile alea de dicţie, eşti perfect. Nu mă gândeam io că la vârsta asta să mai mă pot baza pe matale. Generaţia asta tânără deloc nu mai ascultă, nicio disciplină, niciun aplomb. Nimic. Şi fii atent, să nu te vază ăştia (arată spre ziarişti)! Să nu se prindă dinainte, că ne strică tot.  

Săndel Bâlbâică: Să-să tră-trăiţi nea Maricel! Ce-ce nu fa-facem noi ca-ca să fie bine la pa-partid şi la ma-ma ma-ma-ta-le! Doar ma-ma-ta-le ne da-dai şi nouă pe lângă mata.  

Maricel Statuescu: Păi, da, ca să vă dau, trebuie să-mi daţi şi voi. Bagă acolo, să nu greşeşti!

Săndel Bâlbâică(singur, într-un colţ, în şoaptă, cu gesturi mici, dar ample): Să ne trăiţi, do-domnule nou preşedinte. Să-Să-fie într-un ceas bun! Eu pu-pup mâna bună, ea ne-ne ajută să pro-prosperăm. Să-să repet ca la di-dicţie. Eu pup puoala popii, popa pupă puoala mea! Eu pup puala popii, popa pupă puoala mea! Eu pup puoala popii, popa pupă pu-pu-puala mea.

Pe uşă intră Graţioasa Burtărescu, însoţită de un alai de secretare. Bufneşte. 

Graţioasa Burtărescu: Domnu’ Statuescu, să vină domnul Statuescu!  

Săndel Bâlbâică: Să-să-să-săru‘ mânuşiţele, du-du-du-duiţa Graţioasă. (pentru el, mai încet: Şase saşi în şase saci, şase saci în şase saşi, sace saşi, în şase saci) Ptiu, ce m-am emoţionat! Mă-mă-mă emoţionaţi pro-pro-profund! Fe-fe-licitări, sunteţi ca şi adjuncta la noi aici, toa-toa-toa-toată su-suflarea vă votează. Cu-cu-cu o aşa de arătare, ar fi şi păcat!  

Graţioasa Burtărescu: Hai, hai, domn‘ Bâlbâică, ne ştim de prea demult ca sa mai pun botul la vrăjeala matale ieftină. Unde e nea Mircescu? Il simt că mă trage în piept.  

Săndel Bâlbâică: Co-coniţă, eu v-am admirat de când mă mă ştiu. Dacă e-e-eram cu do-douăzeci de ani mai tâ-tâ-năr, parcă m-aş fi bă-bă-gat să-să vă fac şi cu-cu-cu-curte. Nea-Nea-Nea Maricel fuse aici, pâ-pâ-până să veniţi.  

Graţioasa Burtărescu: Mă duc să-l caut pe sforar, mă trage-n piept, o simt.

Graţioasa Burtărescu se întoarce pe tocuri cu tot cu alaiul de secretare şi iese pe uşă. Se duce în stânga, spre biroul lui Maricel Statuescu.  

Săndel Bâlbâică(singur, într-un colţ, în şoaptă, cu gesturi mici, dar ample): Să ne tră-tră-trăiască, do-domnule nou preşedinte. Să-Să-fie într-un ceas bun! Eu pu-pu-pu-pu-pu-pup mâna bună, ea ne-ne ajută să pro-prosperăm. ( şi mai încet)Eu pup puoala popii, popa pupă puoala mea! Eu pup puala popii, popa pupă puoala mea! Eu pup puoala popii, popa pupă pu-pu-puala mea.

Pe uşă intră Călărina Botoianu.  


Călărina Botoianu: Graţioasa, unde e Graţioasa? Iese. În câteva secunde, Mircea Statuescu, însoţit de cele două doamne.

Mircea Statuescu: Doamnelor, staţi liniştite! Înţelegerea e înţelegere. Doar suntem bărbaţi. Votaţi-l pe Bombonel şi totul e cum am stabilit. Făceţi-mă capul judeţului şi vă dau şi luna de pe cer. Eh, de el e vorba. Veţi fi amândouă primele politiciene cu fustă ale judeţului. Pff, Graţioaso, tu eşti în pantaloni. Dar, lasă, merge şi aşa. Zic să înceapă şedinţa, să nu o mai lungim. Nea Săndel, dă bice!  

Săndel Bâlbâică(curgând apele pe el): De-de-clar şedinţa deschisă. Pentru fu-fund fu-fu-fund-fundcţia de preş- preş- preş, ptiu!, preşedinte al judeţului nostru Prost- Prosteşti s-a s-a s-a înscris decât un singur candidat: des-des-destoinicul, şi tânărul, şi cel mai bunul, şi cins-cins-titul Bo-bo-bo-bo-bom-bonel Tapiţescu! O o-o-onoare pentru urbea noastră, ca-ca-capitală de cel mai important Judeţ.

Graţiela şi Călărina îşi dau ochii peste cap. 

Săndel Bâlbâică: Sti-sti-stimaţi….. Maricel Statuescu îi face semn să tacă şi să treacă la vot.

Săndel Bâlbâică: Să votăm! Bine!

Consilierii votează în unanimitate. Merg pe rând pe lângă urna străjuită de nea Maricel, îi arată votul şi îl bagă acolo. Graţioasa şi Călărina, ostentativ.  

Graţioasa Burtărescu: Şi acum e rândul meu să candidez. Domnul preşedinte, vă rog să consmnaţi. Îmi depun candidatura, vreau să fiu a doua domnă a Prosteştiului.  

Călărina Botoianu: Eu vreau să fiu prima. Şi eu candidez! Şi se îndreaptă amândouă înţepate către Maricel Statuescu:

 Graţioasa Burtărescu şi Călărina Botoianu, în cor: Că doar aşa ne-am înţeles.

Maricel Statuescu îi face semn lui Săndel Bâlbâică să continue.

Săndel Bâlbîică, transfigurat şi transpirat: Şi-şi-şi, înainte să declar şe-şe-şedinţa închisă, vă-vă-vă-vă, pfffff, vă rog să-l felicităm pe domnul nou preşedinte.

În aplauzele sălii, se duce la Bombonel Tapiţel şi îi pupă mâna.  

Săndel Bâlbîică: Să ne trăiţi, do-domnule nou preşedinte. Să-Să-să-să fie într-un ceas bun! (îi pupă cu patos mâna) Eu pu-pu-pup mâna bună, ea ne bagă-n portofel. (întorcându-se spre cele două doamne): A-Acum e alt stpân, Aţi negociat cu cine nu trebuie. (pleacă bolborosind): Eu pup puoala popii, popa pupă puoala mea. Eu pup puoala popii, popa pupă puoala mea….. Ce bu-bun sunt!