luni, 14 decembrie 2009
vineri, 11 decembrie 2009
joi, 10 decembrie 2009
miercuri, 9 decembrie 2009
marți, 8 decembrie 2009
duminică, 6 decembrie 2009
sâmbătă, 5 decembrie 2009
vineri, 4 decembrie 2009
miercuri, 2 decembrie 2009
luni, 30 noiembrie 2009
A FOST ODATA ROMANIA MEA
Acum 20 de ani ma pregateam cu ardoare pentru admiterea la liceu. Nu era primul examen din viata mea, era insa, atunci, cel mai important.
La aproape 14 ani imi incheiam copilaria si ma indreptam cu milioane de sperante catre adolescenta. In lumina lumanarilor sau a lampii cu gaz imi insoteau in fiecare seara invatatul, uneori cu manusi in maini, in singura camera pe care mama reusea sa o incalzeasca pentru cei patru pici, in iarna in care cea mai mare bucurie era, ca in fiecare an, vacanta la bunici unde asteptam sa calaresc mirificul porc, odios sacrificat - atunci am invatat sa traiesc LIBERTATEA.
Nu stiu daca pierderea copilariei, acum 20 de ani, mi-a adus-o acea adevarata libertate. Stiu ca nu ne mai calcam pe picioare cu cartele in mana sa avem ce manca, stiu ca, daca vreau o carte, o pot cumpara neinsotita de ideile limitat-exprimate ale unui tovaras, stiu ca pot calatori si ca pot vedea lumea, ca pot alege ce fac cu trupul meu, ca pot sa vreau si ca pot sa stiu.
Dupa 20 de ani, ma pregatesc sa dau cu adevarat cel mai mare examen al vietii si cred ca Zuzi mi-a dat ideea campaniei pe care de maine Antena 1 o difuzeaza - A FOST ODATA ROMANIA MEA. Zuzi e piticul care va stii despre ceea ce a fost in Romania comunista doar de la televizor, din carti si din povestirile babacilor ei. Cred ca ea trebuie sa stie.
Sa colectezi povesti de viata dintr-o perioada in care nici macar eu nu aveam mintea matura, ajutata de Nadina si Petre, doi oameni pentru care Revolutia a venit cand aveau doar 5 ani, n-a fost deloc usor. A fost insa provocator, fascinant si cutremurator. O lume pe care am descoperit-o impreuna.
Nu stiu daca in cele 21 de teme pe care am incercat sa le acoperim am putut sa cuprindem si sa sintetizam toata Romania comunista. Stiu ca A FOST ODATA ROMANIA MEA, Romania mea comunista. Si mai stiu ca noi, cei care am trait atunci cat de putin, n-avem dreptul sa o uitam si sa o negam.
La aproape 14 ani imi incheiam copilaria si ma indreptam cu milioane de sperante catre adolescenta. In lumina lumanarilor sau a lampii cu gaz imi insoteau in fiecare seara invatatul, uneori cu manusi in maini, in singura camera pe care mama reusea sa o incalzeasca pentru cei patru pici, in iarna in care cea mai mare bucurie era, ca in fiecare an, vacanta la bunici unde asteptam sa calaresc mirificul porc, odios sacrificat - atunci am invatat sa traiesc LIBERTATEA.
Nu stiu daca pierderea copilariei, acum 20 de ani, mi-a adus-o acea adevarata libertate. Stiu ca nu ne mai calcam pe picioare cu cartele in mana sa avem ce manca, stiu ca, daca vreau o carte, o pot cumpara neinsotita de ideile limitat-exprimate ale unui tovaras, stiu ca pot calatori si ca pot vedea lumea, ca pot alege ce fac cu trupul meu, ca pot sa vreau si ca pot sa stiu.
Dupa 20 de ani, ma pregatesc sa dau cu adevarat cel mai mare examen al vietii si cred ca Zuzi mi-a dat ideea campaniei pe care de maine Antena 1 o difuzeaza - A FOST ODATA ROMANIA MEA. Zuzi e piticul care va stii despre ceea ce a fost in Romania comunista doar de la televizor, din carti si din povestirile babacilor ei. Cred ca ea trebuie sa stie.
Sa colectezi povesti de viata dintr-o perioada in care nici macar eu nu aveam mintea matura, ajutata de Nadina si Petre, doi oameni pentru care Revolutia a venit cand aveau doar 5 ani, n-a fost deloc usor. A fost insa provocator, fascinant si cutremurator. O lume pe care am descoperit-o impreuna.
Nu stiu daca in cele 21 de teme pe care am incercat sa le acoperim am putut sa cuprindem si sa sintetizam toata Romania comunista. Stiu ca A FOST ODATA ROMANIA MEA, Romania mea comunista. Si mai stiu ca noi, cei care am trait atunci cat de putin, n-avem dreptul sa o uitam si sa o negam.
marți, 24 noiembrie 2009
TERMOPANE, TERMOPANE
Ce poate fi mai magnific, mai mirobolant, mai extraordinar si mai absolut decat sa traiesti in România? Vă spun eu : să vieţuieşti zi de zi în Bucureşti. O să-mi reproşaţi că sunt puţin nebună, că Bucureştii fac, cu graţie şi devotament, parte din România. O să vă contrazic simplu - Bucureştii sunt România la puterea a treia, în toate cazurile şi în toate privinţele.
Povestea este simplă şi n-are nicio legătură cu criza. Ar fi contra-exemplu în orice stat normal, e regulă în ţara noastră.
Păi, purtătoare de bebe fiind, ne-am gândit noi să demolăm casa şi, ca orice oameni cu mobilier la cap, am început cu pereţii şi geamurile. Acu' vreo două săptămâni şi mai bine, am contactat un domn specialist în termopane. După o prealabilă discuţie telefonică, a venit domnu', a luat măsuri şi ne-a asigurat sincer că vineri, cel târziu sâmbătă ( săptămâna trecută - nota mea), lucrarea e gata.
După ce am rezistat eroic două zile să-l execut comunicativ, adică să-l ănjur prin telefon, ieri am luat iniţiativa. L-am sunat şi i-m explicat cald că nu-ştiu-ce-i-se-întâmplă dacă mai ţine câţiva oameni blocaţi în casă după posteriorul lui. A încercat să mă aburească subtil cu ceva criză şi lipsă de glafuri, dar nu a avut partener de comunicaţie.
Cred că atitudinea am fost suficient de convingătoare că azi, la ora opt, se prezentase la locul acţiunii, însoţit de geam . Fără glafuri, evident, dar asigurându-i pe cei prezenţi că " în juma de oră vine tirul şi e ca şi rezolvat". Eu nu eram prezentă, că ar fi ieşit cu pereţii vopsiţi cu sânge proaspăt.
Operaţiunea de montare, fără glafuri, a durat puţin iar tirul a sosit, după cu preconizase. Aşa că a plecat să reyolve şi ultimele detalii ale lucrării. Ghinionul lui.... Am apărut eu insămi să inspectez locul. Şi l-am inspectat atât de bine că, împreuină cu ceilalţi participanţi la eveniment, am constatat că rama cu pricina e bine crăpată într-un colţ, atât de bine că un eventual crivăţ rusesc ar încăpea cu totul acolo.
Credeţi că m-am enervat? Ei bine, nu! Mi-am luat bagajele, adică geanta, şi m-am deplasat victorioasă spre serviciu. Am lăsat însă alţi oameni să se ocupe de problemă. Eu ramă crăpată pe banii mei nu accept, dar nici nu-mi venea să rămân să testez pe capul individului cât de securizat e geamul pe care ni l-a adus, că nu se cade pentru o femeie în impostaza mea.
Sper din tot sufletul ca totul să se rezolve. Nu ştiu cum, însă? Teoretic, geamul poate fi schimbat, e în garanţie. Dacă se schimbă, însă, producătorul trebuie să-l vadă, deci trebuie scos de acolo. Dacă trebuie scos, atunci voi rămâne fără geam, că geamul vechi a fost aruncat. N-am mai stat niciodată, într-o casă fără geam, nici când nu eram cu bebe. Vă daţi seama că, dacă trăiam în altă parte, n-aş fi avut ocazia unei astfel de experienţe.
Sunt sigură că sufăr de paranoia şi că soluţii există. Am decis însă să nu le mai caut eu.....
P.S. Mobila pe care voiam s-o comand nu mai e pe stoc. Asta zice pe net. Diseară mă duc să mi se spună direct în faţă.
Termopane........................
Asculta mai multe audio Muzica
Povestea este simplă şi n-are nicio legătură cu criza. Ar fi contra-exemplu în orice stat normal, e regulă în ţara noastră.
Păi, purtătoare de bebe fiind, ne-am gândit noi să demolăm casa şi, ca orice oameni cu mobilier la cap, am început cu pereţii şi geamurile. Acu' vreo două săptămâni şi mai bine, am contactat un domn specialist în termopane. După o prealabilă discuţie telefonică, a venit domnu', a luat măsuri şi ne-a asigurat sincer că vineri, cel târziu sâmbătă ( săptămâna trecută - nota mea), lucrarea e gata.
După ce am rezistat eroic două zile să-l execut comunicativ, adică să-l ănjur prin telefon, ieri am luat iniţiativa. L-am sunat şi i-m explicat cald că nu-ştiu-ce-i-se-întâmplă dacă mai ţine câţiva oameni blocaţi în casă după posteriorul lui. A încercat să mă aburească subtil cu ceva criză şi lipsă de glafuri, dar nu a avut partener de comunicaţie.
Cred că atitudinea am fost suficient de convingătoare că azi, la ora opt, se prezentase la locul acţiunii, însoţit de geam . Fără glafuri, evident, dar asigurându-i pe cei prezenţi că " în juma de oră vine tirul şi e ca şi rezolvat". Eu nu eram prezentă, că ar fi ieşit cu pereţii vopsiţi cu sânge proaspăt.
Operaţiunea de montare, fără glafuri, a durat puţin iar tirul a sosit, după cu preconizase. Aşa că a plecat să reyolve şi ultimele detalii ale lucrării. Ghinionul lui.... Am apărut eu insămi să inspectez locul. Şi l-am inspectat atât de bine că, împreuină cu ceilalţi participanţi la eveniment, am constatat că rama cu pricina e bine crăpată într-un colţ, atât de bine că un eventual crivăţ rusesc ar încăpea cu totul acolo.
Credeţi că m-am enervat? Ei bine, nu! Mi-am luat bagajele, adică geanta, şi m-am deplasat victorioasă spre serviciu. Am lăsat însă alţi oameni să se ocupe de problemă. Eu ramă crăpată pe banii mei nu accept, dar nici nu-mi venea să rămân să testez pe capul individului cât de securizat e geamul pe care ni l-a adus, că nu se cade pentru o femeie în impostaza mea.
Sper din tot sufletul ca totul să se rezolve. Nu ştiu cum, însă? Teoretic, geamul poate fi schimbat, e în garanţie. Dacă se schimbă, însă, producătorul trebuie să-l vadă, deci trebuie scos de acolo. Dacă trebuie scos, atunci voi rămâne fără geam, că geamul vechi a fost aruncat. N-am mai stat niciodată, într-o casă fără geam, nici când nu eram cu bebe. Vă daţi seama că, dacă trăiam în altă parte, n-aş fi avut ocazia unei astfel de experienţe.
Sunt sigură că sufăr de paranoia şi că soluţii există. Am decis însă să nu le mai caut eu.....
P.S. Mobila pe care voiam s-o comand nu mai e pe stoc. Asta zice pe net. Diseară mă duc să mi se spună direct în faţă.
Termopane........................
Asculta mai multe audio Muzica
luni, 23 noiembrie 2009
DE CE NU VOTEZ IN TURUL AL DOILEA
Basescu n-are decat sa fie presedintele Romaniei inca cinci ani, n-o sa mai fie niciodata presedintele meu, un simplu roman. Geoana nu ma intereseaza. Din principiu. Din nefericire pentru el, mintea mea nu poate face diferenta intre partidul lui si comunisti, nici la 20 de ani de la Revolutie. Probabil ca fac parte din acea categorie de oameni care nici peste 80 de ani nu vor scapa de amintirea estompata a sfarsitului anilor '80 si nu ii voi aproba niciodata.
Asa ca nu am de ce sa votez in al doilea tur. Nu pot vota PENTRU, asa ca nu voi vota nici IMPOTRIVA.
La implinirea cincinalului Basescu, pot spune, ca eu, personal, n-am castigat nimic si nici nu pot sa spun ca mini-societatea in care ma invart s-a imbunatatit in vreun fel. Din contra. Ma simt inconjurata de impostori incompetenti, inculti si aroganti care ar face orice sa mai castige un centimentru de mini-putere. Pana la urma, totul seamana cu ceea ce se intampla in marea societate, nu in cea miniscula a mea.
Paradoxal, dezgustul pe care-l simt acum fata de tot are si un ceva bun in el. Ma gandesc ca poate, peste alti 20 de ani, o sa simt ca traiesc o viata libera intr-o tara in care valoarea si cei sapte ani de acasa vor fi adevaratele criterii de existenta. E adevarat, nu stiu cum se va numi tara in care voi face asta.
Asa ca nu am de ce sa votez in al doilea tur. Nu pot vota PENTRU, asa ca nu voi vota nici IMPOTRIVA.
La implinirea cincinalului Basescu, pot spune, ca eu, personal, n-am castigat nimic si nici nu pot sa spun ca mini-societatea in care ma invart s-a imbunatatit in vreun fel. Din contra. Ma simt inconjurata de impostori incompetenti, inculti si aroganti care ar face orice sa mai castige un centimentru de mini-putere. Pana la urma, totul seamana cu ceea ce se intampla in marea societate, nu in cea miniscula a mea.
Paradoxal, dezgustul pe care-l simt acum fata de tot are si un ceva bun in el. Ma gandesc ca poate, peste alti 20 de ani, o sa simt ca traiesc o viata libera intr-o tara in care valoarea si cei sapte ani de acasa vor fi adevaratele criterii de existenta. E adevarat, nu stiu cum se va numi tara in care voi face asta.
sâmbătă, 21 noiembrie 2009
fara titlu
Nu toti oamnii sunt la fel. Eu nu sunt ca toti oamenii.
Nu-mi amintesc cand am facut ultimul lucru ca toti ceilalti oameni. Poate aseara sau, de ce nu, in aceasta dimineata. Mananc ca voi, dorm ca voi, iubesc ca voi. Am aceleasi asteptari si aceleasi neimpliniri. Imi place sa-mi stiu si, pe cat posibil, sa-mi programez totul. Poate ca asta e marele-mi pacat.
Niciodata nu am facut lucrurile la timp sau cum le-ar fi facut oricine altcineva. Nu pentru ca nu as fi vrut, ci pentru ca niciodata n-a fost sa fie. Eu le-am facut intotdeauna altcand si altfel. Uneori, oamenii ma privesc ca pe o ciudatenie, voit superioara. Alteori, ma ignora.
Nu mi-a lipsit niciodata vointa. Cu greu as putea sa indic pe cineva cu mai multa ambitie ca mine. Imi place sa cred ca niciodata nu am avut teluri marsave sau obscure si ca am derapat doar arareori.
Toate acestea sunt acel EU pe care mai mult decat mai putin am putut sa-l educ, sa-l conduc, sa-l cizelez. Mai exista insa unul, cel caruia nu-i pot dicta si la care vointa nu are niciun efect, EU-l meu dat.
Pe asta nu am cum sa-l schimb si, mai devreme sau mai tarziu, va trebui sa-l accept.
Cand unul iti spune ca esti beat,e nebun. Cand toti iti spun, renunti oare sa mai duci paharul la gura?
Am invatat sa cred in minuni, in oameni si in mine. O sa invat sa cred in ordinea asta!
P.S. Nu stiu daca asta sau despre asta si-ar fi dorit Simona sa scriu. :)
Nu-mi amintesc cand am facut ultimul lucru ca toti ceilalti oameni. Poate aseara sau, de ce nu, in aceasta dimineata. Mananc ca voi, dorm ca voi, iubesc ca voi. Am aceleasi asteptari si aceleasi neimpliniri. Imi place sa-mi stiu si, pe cat posibil, sa-mi programez totul. Poate ca asta e marele-mi pacat.
Niciodata nu am facut lucrurile la timp sau cum le-ar fi facut oricine altcineva. Nu pentru ca nu as fi vrut, ci pentru ca niciodata n-a fost sa fie. Eu le-am facut intotdeauna altcand si altfel. Uneori, oamenii ma privesc ca pe o ciudatenie, voit superioara. Alteori, ma ignora.
Nu mi-a lipsit niciodata vointa. Cu greu as putea sa indic pe cineva cu mai multa ambitie ca mine. Imi place sa cred ca niciodata nu am avut teluri marsave sau obscure si ca am derapat doar arareori.
Toate acestea sunt acel EU pe care mai mult decat mai putin am putut sa-l educ, sa-l conduc, sa-l cizelez. Mai exista insa unul, cel caruia nu-i pot dicta si la care vointa nu are niciun efect, EU-l meu dat.
Pe asta nu am cum sa-l schimb si, mai devreme sau mai tarziu, va trebui sa-l accept.
Cand unul iti spune ca esti beat,e nebun. Cand toti iti spun, renunti oare sa mai duci paharul la gura?
Am invatat sa cred in minuni, in oameni si in mine. O sa invat sa cred in ordinea asta!
P.S. Nu stiu daca asta sau despre asta si-ar fi dorit Simona sa scriu. :)
miercuri, 7 octombrie 2009
TOAMNA MEA
Daca m-as asemana cu ceva, as fi toamna, mereu schimbatoare. Azi sa-mi zambesc soarele printre pomii-mi cu coama ruginita, maine sa-mi scutur ploaia pe oameni-mi posomorati de umblatura prin atat de multa viata.
Daca ar fi sa-mi fiu toamna, mi-as pune struguri in urechi si cosuri cu mere in par, mi-as face rochie din frunze inrosite. Si daca vantul lua-mi-o-va, cere-voi iernii sa ma acopere cu un strat gros de zapada sa ma pastreze cum fi-voi pana cand toamna ma va gasi din nou.
Daca iubesc toamna? Nu stiu daca o iubesc atat de mult cat iubesc iarna, dar stiu ca ea ma iubeste pe mine......
Nadina?
Daca ar fi sa-mi fiu toamna, mi-as pune struguri in urechi si cosuri cu mere in par, mi-as face rochie din frunze inrosite. Si daca vantul lua-mi-o-va, cere-voi iernii sa ma acopere cu un strat gros de zapada sa ma pastreze cum fi-voi pana cand toamna ma va gasi din nou.
Daca iubesc toamna? Nu stiu daca o iubesc atat de mult cat iubesc iarna, dar stiu ca ea ma iubeste pe mine......
Nadina?
duminică, 4 octombrie 2009
EU SI NOI
EU a fost mereu o fiinta imposibila, aroganta, nesuferita, asociala si absolut lipsita de inteles. Nu i-a fost necunoscuta ambitia singulara si nici indarjirea de a merge la capat in planuri mari, consturite poate pentru teluri prea mici. EU a visat in fiecare zi iar visele-i rareori au devenit realitate. Uneori lupta pentru ele a fost atat de grea si nedreapta ca victoria nu mai avea niciun gust.
De atata alergatura prin viata asta, EU a obosit intr-o zi atat de tare incat se plictisise de propria-i persoana.
Moon River - Audrey Hepburn
Asculta mai multe audio Muzica
Iar cand EU ajunsese atat de in starea aia, a devenit NOI. Lucrurile extraordinare ti se intampla in viata fara sa le astepti si sa le programezi.
La inceput, NOI nu a insemnat mare lucru. EU manca mai mult si a luat mici proportii, nesemnificative. Apoi, cand, teoretic, toate lucrurile ar fi trebuit sa fie mai usoare pentr NOI, hazardul era cat pe ce sa ne transforme iar pe NOI in EU.
De atunci a trecut ceva vreme. NOI a fost un concept cu urcusuri si coborasuri, de negasit in cartile de specialitate si bun de cercetat. Dincolo de obsesiile, sperantele, renuntarile si frustrarile avute, EU realizeaza in fiecare zi ca NOI nu mai inseamna EU. Inima care-i bate in pantece are propria personalitate si vointa. E micuta si lipsita de aparare, greu de inteles, dar cu propria viata.
Charles Aznavour - She
Asculta mai multe audio Muzica
Niciodata lui EU nu i-a fost mai greu sa scrie despre ceva decat ii este acum. Si crede ferm ca la mijloc nu sunt doar superstitii nebune, ci o inexplicabila vina.
Sunt multe lucruri pe care le-am primit in viata ca pe un DAT. Lumea de azi, imprastiata virtual si in deplina miscare, e parca mai predispusa de a face greseli fata de cei care inca nu pot sa se exprime. Daca ma va condamna candva pentru ca nu i-as fi pastrat intimitatea? - ma obsedeaza constant aceasta idee.
Nu cred ca voi mai vorbi vreodata despre NOI. Vreau doar sa mai spun ca am inteles, in sfarsit, ca niciodata nu am fost EU pana n-am ajuns sa fiu NOI.
De atata alergatura prin viata asta, EU a obosit intr-o zi atat de tare incat se plictisise de propria-i persoana.
Moon River - Audrey Hepburn
Asculta mai multe audio Muzica
Iar cand EU ajunsese atat de in starea aia, a devenit NOI. Lucrurile extraordinare ti se intampla in viata fara sa le astepti si sa le programezi.
La inceput, NOI nu a insemnat mare lucru. EU manca mai mult si a luat mici proportii, nesemnificative. Apoi, cand, teoretic, toate lucrurile ar fi trebuit sa fie mai usoare pentr NOI, hazardul era cat pe ce sa ne transforme iar pe NOI in EU.
De atunci a trecut ceva vreme. NOI a fost un concept cu urcusuri si coborasuri, de negasit in cartile de specialitate si bun de cercetat. Dincolo de obsesiile, sperantele, renuntarile si frustrarile avute, EU realizeaza in fiecare zi ca NOI nu mai inseamna EU. Inima care-i bate in pantece are propria personalitate si vointa. E micuta si lipsita de aparare, greu de inteles, dar cu propria viata.
Charles Aznavour - She
Asculta mai multe audio Muzica
Niciodata lui EU nu i-a fost mai greu sa scrie despre ceva decat ii este acum. Si crede ferm ca la mijloc nu sunt doar superstitii nebune, ci o inexplicabila vina.
Sunt multe lucruri pe care le-am primit in viata ca pe un DAT. Lumea de azi, imprastiata virtual si in deplina miscare, e parca mai predispusa de a face greseli fata de cei care inca nu pot sa se exprime. Daca ma va condamna candva pentru ca nu i-as fi pastrat intimitatea? - ma obsedeaza constant aceasta idee.
Nu cred ca voi mai vorbi vreodata despre NOI. Vreau doar sa mai spun ca am inteles, in sfarsit, ca niciodata nu am fost EU pana n-am ajuns sa fiu NOI.
luni, 21 septembrie 2009
NEMULTUMIRI
E greu sa fii perfectionist, mai ales atunci cand ai senzatia ca nimic din jurul tau nu mai urmeaza reguli de tine impuse.
Fac parte din categoria oamenilor pe care ii enerveaza cumplit lucrurile facile si, paradoxal, ceea ce e extrem de usor pentru ceilalti pare imposibil pentru mine. Evident, reciproca e valabila. Daca exista ceva teribil de greu de facut, eu sunt aia care reuseste si fara prea mari batai de cap.
Functionez invers decat toti ceilalti oameni si, uneori, tocmai pentru ca viata e facuta din lucruri simple, ma blochez.
Desi incerc sa ma comport ca toti ceilalti oameni, esuez in a ma auto-contempla in neputinta mea. Nu-mi iese, orice as face. Sunt un eu fals.
Azi constat asta. Maine probabil nemultumirea imi va disparea si ma voi reintoarce la o viata pentru toti normala.
Fac parte din categoria oamenilor pe care ii enerveaza cumplit lucrurile facile si, paradoxal, ceea ce e extrem de usor pentru ceilalti pare imposibil pentru mine. Evident, reciproca e valabila. Daca exista ceva teribil de greu de facut, eu sunt aia care reuseste si fara prea mari batai de cap.
Functionez invers decat toti ceilalti oameni si, uneori, tocmai pentru ca viata e facuta din lucruri simple, ma blochez.
Desi incerc sa ma comport ca toti ceilalti oameni, esuez in a ma auto-contempla in neputinta mea. Nu-mi iese, orice as face. Sunt un eu fals.
Azi constat asta. Maine probabil nemultumirea imi va disparea si ma voi reintoarce la o viata pentru toti normala.
vineri, 11 septembrie 2009
INCEPUTURI
Exista oameni care te readuc pe tine la tine si intamplari care te fac sa accepti ca, in viata lucrurile, importante depind de ceva mai presus de noi.
Candva, mai demult, m-am pierdut pe mine insami. Atat de tare ca nici azi nu am reusit sa-mi regasesc fiecare bucatica imprastiata.
Putin mai incoace decat demult, ceva m-a facut sa-mi aduc aminte de adevrata mine, ceva atat de mic si de neasteptat.
Lucrurile nu se intampla pentru ca trebuie, ceea ce facem este doar aparenta noastra vointa. De cate ori intamplarile nu au fost asa cum am fi vrut noi sa fie si de cate ori din cauza noastra?
Nu am inca forta sa ma accept si, poate, nici curajul. Poate si ca acum, in perioada asta, mi-am pierdut, in mod normal, din rezistenta fizica, iar asta imi mai taie din aripi.
Am insa un cineva care-mi aduce aminte constant ca undeva inauntrul meu stau eu insami. Sa ma rescot la suprafata e alegerea mea. Provocarea? Sa ma regasesc astfel incat acel cineva sa nu fie deloc afectat.
Noa - Life Is Beautiful
Asculta mai multe audio Muzica
Candva, mai demult, m-am pierdut pe mine insami. Atat de tare ca nici azi nu am reusit sa-mi regasesc fiecare bucatica imprastiata.
Putin mai incoace decat demult, ceva m-a facut sa-mi aduc aminte de adevrata mine, ceva atat de mic si de neasteptat.
Lucrurile nu se intampla pentru ca trebuie, ceea ce facem este doar aparenta noastra vointa. De cate ori intamplarile nu au fost asa cum am fi vrut noi sa fie si de cate ori din cauza noastra?
Nu am inca forta sa ma accept si, poate, nici curajul. Poate si ca acum, in perioada asta, mi-am pierdut, in mod normal, din rezistenta fizica, iar asta imi mai taie din aripi.
Am insa un cineva care-mi aduce aminte constant ca undeva inauntrul meu stau eu insami. Sa ma rescot la suprafata e alegerea mea. Provocarea? Sa ma regasesc astfel incat acel cineva sa nu fie deloc afectat.
Noa - Life Is Beautiful
Asculta mai multe audio Muzica
vineri, 7 august 2009
Minunile nu se mai intampla atunci cand refuzi sa mai crezi.
Frederic Chopin - Waltz
Asculta mai multe audio Muzica
Frederic Chopin - Waltz
Asculta mai multe audio Muzica
joi, 23 iulie 2009
REPORTERIA - MESERIE DE PUBELA
REPLICA ZILEI:
" E, daca nu imi gasesc nimic altceva, ma fac reporter. Mie cred ca imi place si e cel mai usor."
AUTOR: VIITOR EX-PREZENTATOR TV PLEIBOIST(!!!)(OARE?)
O vorba veche, imi spune ca "cin' se scoala de dimineata, departe ajunge". Ei bine, azi vorba nu se aplica. M-am trezit eu de dimineata si tot acolo am ajuns.
Stiu, nu era deloc necesara o asfel de introducere pentru ceea ce va voi relata in continuare. Ea are simplul scop de a sublinia, o data in plus, ca normalitatea a devenit anormala si firescul, nefiresc, ca toate fac parte din cotidianul apropiat si au valente de axioma.
Pe vremea mea, a fi reporter era, poate, cea mai nobila dintre meseriile jurnalistice. Reporterul era individul acela care dormea putin, avea viata personala limitata, dar care voia intotdeauna sa stie primul informatia si sa zduncine ceva atunci cand lucrile mergeau prost. Un reporter bun era invidiat de colegi, iar orice sef ar fi dat orice sa il aiba in ograda.
Astazi, reporterul este personajul acela sinstru care apare televizor si spune nimic, eventual agramat si plin de contradictii logice. Nu are intrebari minim-existentiale si nu si-ar deranja programul liber pentru niciun ministru sau presedinte de tara arestat. Are public fix printre rudele de la Cucuietii din Deal, dar reuseste cu succes sa se mentina pe val.
Solutia succesului e simpla - umple de bale posteriorul sefilor si, in plus, se bate cu indivizi de nivelul sau, pentru ca cei de alta factura au disparut.
Toata viata mea m-am considerat reporter, indiferent de pozitiile trecatoare pe care le-am ocupat la un moment dat. Am incercat sa fiu unul macar bunicel. De ceva vreme nu ma mai regasesc deloc in aceasta tagma. Astazi am realizat ca ceea ce am facut ani de zile este doar o pubela salvatoare si, evident, trecatoare pentru diversi play-boy-isti lasati de criza fara prompter.
Ma poate contrazice cineva?
" E, daca nu imi gasesc nimic altceva, ma fac reporter. Mie cred ca imi place si e cel mai usor."
AUTOR: VIITOR EX-PREZENTATOR TV PLEIBOIST(!!!)(OARE?)
O vorba veche, imi spune ca "cin' se scoala de dimineata, departe ajunge". Ei bine, azi vorba nu se aplica. M-am trezit eu de dimineata si tot acolo am ajuns.
Stiu, nu era deloc necesara o asfel de introducere pentru ceea ce va voi relata in continuare. Ea are simplul scop de a sublinia, o data in plus, ca normalitatea a devenit anormala si firescul, nefiresc, ca toate fac parte din cotidianul apropiat si au valente de axioma.
Pe vremea mea, a fi reporter era, poate, cea mai nobila dintre meseriile jurnalistice. Reporterul era individul acela care dormea putin, avea viata personala limitata, dar care voia intotdeauna sa stie primul informatia si sa zduncine ceva atunci cand lucrile mergeau prost. Un reporter bun era invidiat de colegi, iar orice sef ar fi dat orice sa il aiba in ograda.
Astazi, reporterul este personajul acela sinstru care apare televizor si spune nimic, eventual agramat si plin de contradictii logice. Nu are intrebari minim-existentiale si nu si-ar deranja programul liber pentru niciun ministru sau presedinte de tara arestat. Are public fix printre rudele de la Cucuietii din Deal, dar reuseste cu succes sa se mentina pe val.
Solutia succesului e simpla - umple de bale posteriorul sefilor si, in plus, se bate cu indivizi de nivelul sau, pentru ca cei de alta factura au disparut.
Toata viata mea m-am considerat reporter, indiferent de pozitiile trecatoare pe care le-am ocupat la un moment dat. Am incercat sa fiu unul macar bunicel. De ceva vreme nu ma mai regasesc deloc in aceasta tagma. Astazi am realizat ca ceea ce am facut ani de zile este doar o pubela salvatoare si, evident, trecatoare pentru diversi play-boy-isti lasati de criza fara prompter.
Ma poate contrazice cineva?
luni, 6 iulie 2009
PRIMA MEA DRAGOSTE
Nu-mi amintesc cum ne-am cunoscut, desi e dragostea care-mi dureaza deja de o viata mai mica de om si tot cea care se va duce in eternitate. Era intr-o zi de primavara sau intr-o noapte, cine stie. Ciresii de-abia se scuturasera. Cred ca pe ei ii am undeva inauntrul meu, de atunci. le simt aroma, de fiecare data cand mi-e greu sau mi-e bine. Sunt omul-cireasa. Nu-mi amintesc cum a inceput si nici nu o sa pot asta vreodata. Mi-am scormonit ani sa retraiesc acel moment al debutului dragostei noastre. Lucrurile sunt facute in lume sa vina si sa treaca. Sa le uitam si sa mergem mai departe.
Ne-am iubit din prima secunda, iar pe mine dragostea m-a implinit. Mai intai mi-a crescut o manuta, mai apoi cealalta, un piciorus, celalalt, degetele, ochii, nasul. Luni de zile am fost ocupata sa ma autocontemplu, sa-mi antrenez noile posesiuni, sa zbor. Apoi m-am intors catre dragostea mea. Am crescut impreuna si am devenit oameni. Dupa noua luni, i-am vazut chipul. Era intr-o dupa amiaza lenesa de iarna. Nu mai stiu daca ningea sau nu. Si lenea din acea zi mai umbla uneori prin mine. I-am contemplat fata, i-am atins parul, am plans de bucurie. Apoi obosita am adormit.
De-atunci au trecut ani cat o viata mica de om. Intr-o zi, cineva de acolo de sus a zis ca e mai bine sa ne separe. Eu aici si ea acolo. S-a scurs timpul, a trecut vremea, ochii nu ni i-am mai vazut, vocea nu ne-am mai auzit-o, nu i-am mai simtiti mirosul. S-a dus tot. Prima mea dragostea nu va muri niciodata. Despartite sau nu, viata mea mica de om va creste si va deveni o viata batrana, apoi se va duce si ea acolo, cu prima ei dragoste.
Shearwater - Rooks
Asculta mai multe audio Blog
Idee de la PIFI.
Ne-am iubit din prima secunda, iar pe mine dragostea m-a implinit. Mai intai mi-a crescut o manuta, mai apoi cealalta, un piciorus, celalalt, degetele, ochii, nasul. Luni de zile am fost ocupata sa ma autocontemplu, sa-mi antrenez noile posesiuni, sa zbor. Apoi m-am intors catre dragostea mea. Am crescut impreuna si am devenit oameni. Dupa noua luni, i-am vazut chipul. Era intr-o dupa amiaza lenesa de iarna. Nu mai stiu daca ningea sau nu. Si lenea din acea zi mai umbla uneori prin mine. I-am contemplat fata, i-am atins parul, am plans de bucurie. Apoi obosita am adormit.
De-atunci au trecut ani cat o viata mica de om. Intr-o zi, cineva de acolo de sus a zis ca e mai bine sa ne separe. Eu aici si ea acolo. S-a scurs timpul, a trecut vremea, ochii nu ni i-am mai vazut, vocea nu ne-am mai auzit-o, nu i-am mai simtiti mirosul. S-a dus tot. Prima mea dragostea nu va muri niciodata. Despartite sau nu, viata mea mica de om va creste si va deveni o viata batrana, apoi se va duce si ea acolo, cu prima ei dragoste.
Shearwater - Rooks
Asculta mai multe audio Blog
Idee de la PIFI.
duminică, 5 iulie 2009
REQUIEM PENTRU SUFLET DE COPIL
Sa nu te uiti niciodata pe tine insati, sa nu-ti uiti sufletul si lucrurile care te-au facut sa mergi inainte. Sa nu-ti uiti primavara din suflet si nici copilaria. Sa-ti amintesti mereu ca, mai demult, ai zambit, ai iubit noptile si ploaia. Sa nu uiti ca nu aveai limite ce nu puteau fi atinse si nici bariere care nu puteau fi daramate. Sa nu uiti sa iubesti viata si sa nu uiti sa nu-ti fie teama de ea. Sa nu-ti fie frica sa infrunti si nici sa fii infruntata. Sa nu te ascunzi, dupa altii sau dupa tine.
Viata e o calatorie. Locoul ni-l alege Dumnezeu. Cum traversam prin ea depinde de noi insine.
Shearwater - Rooks
Asculta mai multe audio Blog
Viata e o calatorie. Locoul ni-l alege Dumnezeu. Cum traversam prin ea depinde de noi insine.
Shearwater - Rooks
Asculta mai multe audio Blog
duminică, 28 iunie 2009
CONSTATARI
Oamenii iti pot distruge viata doar daca ii lasi sa o faca.
Eminem - Business
Vezi mai multe video Diverse
Eminem - Business
Vezi mai multe video Diverse
joi, 25 iunie 2009
VIATA IN ROZ ABSOLUT
Nu toti oamenii sunt la fel si nici nu au toti vieti care sa respecte legile sau regulile firii. Pentru unii, drumul, indiferent care o fi fiind el, e mai mult serpuit si mai putin lin.
De o saptamana, perspectiva din care imi vad ambientul s-a rasturnat la orizontala. Lumea umana e departe si mica. Am mai vazut-o ieri, trecator, si m-am intors apoi intre cei cativa-mi pereti sa-mi prelungesc asteptarea reintalnirii.
Infrunt lumea insa, intreaga, lunga si lata, virtual, in jocuri pe care in mod firesc nu le-as fi abordat niciodata. Curand, o sa imi umilesc virtual toti cunoscutii, luandu-le locurile in ierarhiile pe care le stabilisera de luni.
Nu citesc, nu privesc la televizor, nu scriu si nici nu ascult. Nici muzica, nici sfaturi....Sunt parca blocata intr-un prezent imuabil pe care nici nu doresc sa-l schimb.
La orizontala, viata mea e frumoasa si poarta in ea germeni de roz absolut.
De o saptamana, perspectiva din care imi vad ambientul s-a rasturnat la orizontala. Lumea umana e departe si mica. Am mai vazut-o ieri, trecator, si m-am intors apoi intre cei cativa-mi pereti sa-mi prelungesc asteptarea reintalnirii.
Infrunt lumea insa, intreaga, lunga si lata, virtual, in jocuri pe care in mod firesc nu le-as fi abordat niciodata. Curand, o sa imi umilesc virtual toti cunoscutii, luandu-le locurile in ierarhiile pe care le stabilisera de luni.
Nu citesc, nu privesc la televizor, nu scriu si nici nu ascult. Nici muzica, nici sfaturi....Sunt parca blocata intr-un prezent imuabil pe care nici nu doresc sa-l schimb.
La orizontala, viata mea e frumoasa si poarta in ea germeni de roz absolut.
luni, 18 mai 2009
DILEMA
Ma intreb ce se intampla daca petreci prea multa vreme in mijlocul unor oamenii pe care soarta i-a privilegiat cu extrem de putina minte si exagerat de multa aparenta cultura. Nu ajungi, inevitabil, ca ei?
Suntem un popor de legume lenese si mincinoase care, cand ajung deaspura, se coc singure in suc propriu - bulion de prostie si suficienta. Uneori explodeaza, cu stoicism, pe cei din jur, evitand convietuirea cu propria-i mizerie. Fericiti se considera cei pe care jegul uman ii atinge, si ei nimicuri in devenire.
Constat ca prostia si suficienta se propaga procum neghina. Niciuna din ele nu poate fi combatuta cu acceptare si detasare.
Suntem un popor de legume lenese si mincinoase care, cand ajung deaspura, se coc singure in suc propriu - bulion de prostie si suficienta. Uneori explodeaza, cu stoicism, pe cei din jur, evitand convietuirea cu propria-i mizerie. Fericiti se considera cei pe care jegul uman ii atinge, si ei nimicuri in devenire.
Constat ca prostia si suficienta se propaga procum neghina. Niciuna din ele nu poate fi combatuta cu acceptare si detasare.
vineri, 8 mai 2009
Am atat de multe de spus, ca, brusc, m-au parasit toate cuvintele. Povestea ma intriga. Scrijelite sau suierate, moi sau mai tari, le-am considerat mereu prietenele mele, nu m-au tradat niciodata si nici nu m-au abandonat. De data asta, le-am lasat eu.
Exista lucruri care este mai bine a nu fi spuse - senzatiile care, pentru a deveni cuvinte, au nevoie de maturizare; ideile care, pentru a fi realitate, au nevoie de confirmare; intamplarile care, pentru a se transforma in viata, au nevoie de timp.
Am crezut mereu in trenul care opreste a doua oara in aceeasi gara, in cafeaua de la Paris pe care o visezi si pe care intr-o zi ajungi s-o bei. De azi, mai cred in ceva - in soarta. In cea pe care n-o programezi, nu o astepti, dar se intampla....
joi, 7 mai 2009
AS VREA
sa primesc toate raspunsurile la intrebarile care ma framanta intr-o singura zi. Nu ca asta mi-ar face existenta mai putin complicata, ci doar, poate, mai putin linistita. Cu siguranta ca, daca le-as avea, ar aparea altele mai staruitoare, cele pe care acum le-am asezat pe flancul doi.
Rezolvarea nelinistilor noastre nu depinde niciodata, de fapt, de noi.
C'est ma vie
Asculta mai multe audio Muzica »
Rezolvarea nelinistilor noastre nu depinde niciodata, de fapt, de noi.
C'est ma vie
Asculta mai multe audio Muzica »
marți, 5 mai 2009
LUCRURI PE CARE NU VREAU SA LE INVAT NICIODATA
ANTI-MOTTO:
"Capul plecat, sabia nu-l taie!"
Masura succesului zilelor noastre se masoara in pozitii. Nu mai conteaza ce faci pentru a le obtine, cat investesti in tine si cat de multa munca si pasiune pui, cata daruire. Noptile nedormite in dorinta de a deveni mai bun, de a face fata unor competitii cinstite sunt doar esecul unor experiente personale fara insemnatate sociala. Talentul nativ, inzestrarea sunt doar piedici in fata unor oameni pentru care unica si suprema ratiune de a fi in viata e de a acapara cat mai mult. Puterea.
E usor sa stergi pantofi sclipitori, ultima creatie la moda, sa umplii posterioare de bale lipicioase, sa cari genti marca Vuiton-Obor, sa faci cafele si, eventual, sa scuipi in ele, in semn de protest. Nu iti cere multa carte si nici macar sapte ani de-acasa. Nu ai nevoie de zeci de mii de pagini citite citite, de ore pierdute prin biblioteci, de renuntari, ci doar de buze lungi si moi, de genunchi tociti si brand de luptator.
Demnitatea pe care o arati fata de tine nu-ti pote aduce mai mult de dispretul celui pe care-l slujesti, un dispret exprimat manifest: " M-ai enervat, ma pis pe tine!"
Ce face un astfel de om cand se vede derutat? Se sterge pe fata de lichidul lipicios si merge mai departe. Isi cere iertare in genunchi si isi imprastie ritualic tone de cenusa in cap.
Sunt putine lucruri pe care viata nu m-a invatat niciodata sa le accept. Nu am stiut niciodata sa ma fac frate cu necuratul sa trec puntea si nici sa imi plec capul, ca sabia sa nu mi-l taie. Ma enerveaza romanismele ieftine, exprimate poetic in maxime, care te mentin pe val si-ti asigura o pozitie calduta. Inca mai cred ca ce am in cap nu-mi poate lua niciun om. Restul? Chestiuni trecatoare.
"Capul plecat, sabia nu-l taie!"
Masura succesului zilelor noastre se masoara in pozitii. Nu mai conteaza ce faci pentru a le obtine, cat investesti in tine si cat de multa munca si pasiune pui, cata daruire. Noptile nedormite in dorinta de a deveni mai bun, de a face fata unor competitii cinstite sunt doar esecul unor experiente personale fara insemnatate sociala. Talentul nativ, inzestrarea sunt doar piedici in fata unor oameni pentru care unica si suprema ratiune de a fi in viata e de a acapara cat mai mult. Puterea.
E usor sa stergi pantofi sclipitori, ultima creatie la moda, sa umplii posterioare de bale lipicioase, sa cari genti marca Vuiton-Obor, sa faci cafele si, eventual, sa scuipi in ele, in semn de protest. Nu iti cere multa carte si nici macar sapte ani de-acasa. Nu ai nevoie de zeci de mii de pagini citite citite, de ore pierdute prin biblioteci, de renuntari, ci doar de buze lungi si moi, de genunchi tociti si brand de luptator.
Demnitatea pe care o arati fata de tine nu-ti pote aduce mai mult de dispretul celui pe care-l slujesti, un dispret exprimat manifest: " M-ai enervat, ma pis pe tine!"
Ce face un astfel de om cand se vede derutat? Se sterge pe fata de lichidul lipicios si merge mai departe. Isi cere iertare in genunchi si isi imprastie ritualic tone de cenusa in cap.
Sunt putine lucruri pe care viata nu m-a invatat niciodata sa le accept. Nu am stiut niciodata sa ma fac frate cu necuratul sa trec puntea si nici sa imi plec capul, ca sabia sa nu mi-l taie. Ma enerveaza romanismele ieftine, exprimate poetic in maxime, care te mentin pe val si-ti asigura o pozitie calduta. Inca mai cred ca ce am in cap nu-mi poate lua niciun om. Restul? Chestiuni trecatoare.
luni, 4 mai 2009
LISTE
Viata e un plan neprevazut. Traim facand scheme si emitand ipoteze, ne inchipuim ce ar fi daca si cum ar fi sa, ne aruncam in valtoarea trairii de zi cu zi si speram. Uneori sperantele se numesc vise, alteori capata aparent nuante de certitudine. Incercam pentru ca trebuie, trebuie sa vrem; arareori se-ntampla ca planurile sa se transforme in realitate. De cele mai multe ori, ele raman amintiri neintamplate vreodata.
Ce ar fi daca nu am mai vrea nimic, daca am lua viata asa cum ea vine, fara asteptari, fara vise? Ne-am bucura oare de orice mica implinire sau am ajunge captivi in micimea propriului eu?
Intotdeauna am sperat si am visat. Mai devreme sau mai tarziu, planurile mele cele mai mari au devenit realitate. Am fost, poate, o norocoasa. Pretul platit pentru ele a reusit sa-mi estompeze insa bucuria....
Le-am bifat la realizari si am mers mai departe. Mi-am schimbat pretentiile, viziunile, viata, mi-am schimbat listele de prioritati.
Fiecare lista are insa nebunia si nelinistea ei, indiferent ce ar fi pe ea. Toate au aceeasi poveste.... Aceeasi pasiune si tot atat de multa munca...
Nu stiu cate voi bifa din nou, pentru ca, indiferent cate pauze am, mereu, undeva am o lista. Stiu ca merita sa incerc.... Daca n-as face-o, as trai cu false amintiri ale unor proprii completari neincercate inca.
Ce ar fi daca nu am mai vrea nimic, daca am lua viata asa cum ea vine, fara asteptari, fara vise? Ne-am bucura oare de orice mica implinire sau am ajunge captivi in micimea propriului eu?
Intotdeauna am sperat si am visat. Mai devreme sau mai tarziu, planurile mele cele mai mari au devenit realitate. Am fost, poate, o norocoasa. Pretul platit pentru ele a reusit sa-mi estompeze insa bucuria....
Le-am bifat la realizari si am mers mai departe. Mi-am schimbat pretentiile, viziunile, viata, mi-am schimbat listele de prioritati.
Fiecare lista are insa nebunia si nelinistea ei, indiferent ce ar fi pe ea. Toate au aceeasi poveste.... Aceeasi pasiune si tot atat de multa munca...
Nu stiu cate voi bifa din nou, pentru ca, indiferent cate pauze am, mereu, undeva am o lista. Stiu ca merita sa incerc.... Daca n-as face-o, as trai cu false amintiri ale unor proprii completari neincercate inca.
joi, 23 aprilie 2009
DESPRE IPOCRIZIE
Oamenii sunt ipocriti! Stiu, n-am descoperit eu asta si nici n-am inventat-o.
De fiecare data cand isi scot, zambind, gherutele, lustruite, date cu lac, sau pe cele pe care au omis, cu stoicism, sa si le ascuta, ma enervez. Suficient ca sa nu ma mai simt in elementu-mi, insuficient sa le dau satisfactie.
Ca sa fii ipocrit, cred insa ca e nevoie de arta. O sa-mi precizati, coerent si argumentat, ca ma insel.
Va contrazic! Ca orice calitate, si ipocrizia desavarsita necesita inzestrare naturala, ambitie si multa, multa munca. Ipocritul perfect e cel care reuseste sa isi atinga scopul, indiferent de combatant. Pai, pe romaneste, asta ar suna cam asa: sunt ipocrit, te flatez sau te sap ca sa ti se intample ceva, rau sau bun. Nu reusesc, inseamna ca sunt un ipocrit idiot, nepregatit si fonfleist. Un inevoluat redus si abject, un adaptat involut, un nimic.
Ma distreaza ipocritii de ocazie, chiar perseverenti, duc batalii, declanseaza razboaie si esueaza, pana la urma, prin a recunoaste ca celalalt a fost mai bun.
Nu inteleg niciodata ca energia, ca si viata, se duc. Important este ce si cum lasi in urma....
De fiecare data cand isi scot, zambind, gherutele, lustruite, date cu lac, sau pe cele pe care au omis, cu stoicism, sa si le ascuta, ma enervez. Suficient ca sa nu ma mai simt in elementu-mi, insuficient sa le dau satisfactie.
Ca sa fii ipocrit, cred insa ca e nevoie de arta. O sa-mi precizati, coerent si argumentat, ca ma insel.
Va contrazic! Ca orice calitate, si ipocrizia desavarsita necesita inzestrare naturala, ambitie si multa, multa munca. Ipocritul perfect e cel care reuseste sa isi atinga scopul, indiferent de combatant. Pai, pe romaneste, asta ar suna cam asa: sunt ipocrit, te flatez sau te sap ca sa ti se intample ceva, rau sau bun. Nu reusesc, inseamna ca sunt un ipocrit idiot, nepregatit si fonfleist. Un inevoluat redus si abject, un adaptat involut, un nimic.
Ma distreaza ipocritii de ocazie, chiar perseverenti, duc batalii, declanseaza razboaie si esueaza, pana la urma, prin a recunoaste ca celalalt a fost mai bun.
Nu inteleg niciodata ca energia, ca si viata, se duc. Important este ce si cum lasi in urma....
marți, 14 aprilie 2009
MI-AR PLACEA
Ei, bine, mi-ar placea:
1. sa mai pot visa.
2. sa se termine urmatoarele doua zile mai repede.
3. sa mai scriu.
4. sa cresc in greutate.
5. sa nu mai creada prietenii ca-i ignor. stiu ei care.
6. sa ma bucur de lucrurile mici si sa nu le ignor pe cele mari.
7. sa dau, uneori, timpul inapoi. sa pot face aceleasi prostii, nu sa repar ceva.
8. sa privesc marea si ea sa ma priveasca pe mine.
9. sa alerg de nebuna la volanul LULUTEI, cu destinatia niciunde.
Dar cred ca cel mai mult mi-ar placea sa mai CRED. In oameni, in mine si in minuni.
Van Morrison - Brown Eyed Girl
Asculta mai multe audio Muzica »
Da inventez o leapsa, desueta si neinsemnata, dar e a mea. O dau Laurei, pe care n-am apucat s-o cunosc, o pasez si lui Dan, pe care l-am omis in ultima vreme, lui Robert, sa ne amintim de vremurile cand puteam orice si Nicoletei pentru cele in care cu indiferenta traim.
Si domnului cu ciocolata, caruia ii lipseam. De pe blog.
1. sa mai pot visa.
2. sa se termine urmatoarele doua zile mai repede.
3. sa mai scriu.
4. sa cresc in greutate.
5. sa nu mai creada prietenii ca-i ignor. stiu ei care.
6. sa ma bucur de lucrurile mici si sa nu le ignor pe cele mari.
7. sa dau, uneori, timpul inapoi. sa pot face aceleasi prostii, nu sa repar ceva.
8. sa privesc marea si ea sa ma priveasca pe mine.
9. sa alerg de nebuna la volanul LULUTEI, cu destinatia niciunde.
Dar cred ca cel mai mult mi-ar placea sa mai CRED. In oameni, in mine si in minuni.
Van Morrison - Brown Eyed Girl
Asculta mai multe audio Muzica »
Da inventez o leapsa, desueta si neinsemnata, dar e a mea. O dau Laurei, pe care n-am apucat s-o cunosc, o pasez si lui Dan, pe care l-am omis in ultima vreme, lui Robert, sa ne amintim de vremurile cand puteam orice si Nicoletei pentru cele in care cu indiferenta traim.
Si domnului cu ciocolata, caruia ii lipseam. De pe blog.
SAPTAMANA PATIMILOR MELE
Arareori nu ma enervez. Mai exact, mai niciodata. Ma aprind usor si ard cu auto-combustie. Ma consum repede si imi revin imediat.
Azi nu am mai reusit. M-am enervat si m-a tinut. Inca ma MAI TINE.
Dimineata m-au enervat unii, apoi altele, apoi m-am enervat eu pe mine, apoi masina, apoi vremea, internetul, mancarea, telefonul, reteaua, tastatura. Ce nu m-a derenjat?!
Cel mai tare ma enerveaza nesimtirea si, nu stiu cum reusesc, dar de fiecare data cand dau de ea, nu pot sa ma deturez. Ma enervez ca-I accept. Ma enervez ca MA accept acceptandu-i. Ma enervez ca ma enervez pe mine si ca nu pot sa-i schimb pe ei.
Uneori mi-as dori ca nesimtirea sa doara, fizic. Imi place sa cred ca exista oameni care doar asa pot invata ceva. Sunt constienta ca si asta e o iluzie....
Azi nu am mai reusit. M-am enervat si m-a tinut. Inca ma MAI TINE.
Dimineata m-au enervat unii, apoi altele, apoi m-am enervat eu pe mine, apoi masina, apoi vremea, internetul, mancarea, telefonul, reteaua, tastatura. Ce nu m-a derenjat?!
Cel mai tare ma enerveaza nesimtirea si, nu stiu cum reusesc, dar de fiecare data cand dau de ea, nu pot sa ma deturez. Ma enervez ca-I accept. Ma enervez ca MA accept acceptandu-i. Ma enervez ca ma enervez pe mine si ca nu pot sa-i schimb pe ei.
Uneori mi-as dori ca nesimtirea sa doara, fizic. Imi place sa cred ca exista oameni care doar asa pot invata ceva. Sunt constienta ca si asta e o iluzie....
luni, 23 martie 2009
DACA
Toti visam. Arareori visele noastre devin realitate.
Daca insa tot ceea ce ni se intampla in fiecare zi, lucruri pe care nu le-am visat niciodata, ar disparea si ar deveni vise, ce am face?
Nu trebuie sa nu visam, spun doar ca ceea ce avem si merita nu trebuie niciodata transformat in vis, pentru ca atunci visul s-ar numi remuscare.
E usor ca visele sa devina realitate; niciodata, realitatea sa devina remuscare.
Daca insa tot ceea ce ni se intampla in fiecare zi, lucruri pe care nu le-am visat niciodata, ar disparea si ar deveni vise, ce am face?
Nu trebuie sa nu visam, spun doar ca ceea ce avem si merita nu trebuie niciodata transformat in vis, pentru ca atunci visul s-ar numi remuscare.
E usor ca visele sa devina realitate; niciodata, realitatea sa devina remuscare.
DESPRE PROBLEME IN GENERAL
O veche vorba spune ca primul lucru, atunci cand ai o problema, e sa recunosti greutatea ce te apasa.
Lunile ce au trecut mi-au demonstrat ca simpla recunoastere nu e niciodata primul pas. Am recunoscut de o mie de ori, in milioane de situatii ca am o problema, iar asta m-a consternat. Da, sunt asa..., pentru ca... Si? Se rezolva lucrurile? Se schimba ceva?
Am mers si mai departe, de mai putin de mii de ori, de cateva sute. Mi-am impus sa fac aia si aia, m-am raportat la mine, ce veche - tanara, adolescenta - si nu mi-a iesit. Nu mai sunt la fel, nu mai am vointa aceea. Nu sunt mai slaba sunt doar mai altfel.
Azi am mai adaugat un numar la cele cateva sute de incercari. Am fost mai putin exigenta cu mine, dar parca a mers. A sosit seara si, paradoxal, lucrurile pe care trebuie sa le fac nu mi se par istovitoare, desi nu le voi face. Nu azi. Poate maine.
Cred ca uneori, drumul spre fericire e pavat cu acceptari, iar acceptarea propriului EU e doar o etapa in a-i accepta pe ceilalti. Nu trebuie sa ne acceptam fara sa ne transformam. E necesar sa gasim calea spre a ne convinge pe noi insine.
P. S. Nu va speriati. Nu e ceva grav. Doar lupta mea cu kilogramele. In minus!
luni, 9 martie 2009
DESPRE CRIZA(1)
Partea buna a crizei e ca selecteaza valorile. Stiu, veti spune ca e o aberatie. Asa cred si eu numai ca toate stirile pozitive despre ea, gandirea oamenilor mari si comparatiile cu precedentul declin economic abrupt spun ca individa - criza in speta - filtreaza pana la urma ce-i mai bun intr-o societate, cel putin la nivel cultural. ( Nu ma puneti sa caut exemple, ca n-am chef; cautati singuri ce spune Einstein, ce au facut francezii sau cum era intelectualitatea romaneasca dupa anii '30)
Criza mea, generalizata la scara mondiala, nu are niciun inceput de evolutie in ea. Arata simplu cam asa.....
SCENA 1 - INTERVIU DE ANGAJARE
CANDIDATUL 1
- Ma recomanda CV-ul, experienta, daruirea, capacitatea intelectuala si abilitatile de comunicare cu oamenii. Cer un salariu rezonabil, iar daca nu era criza, v-as fi cerut dublu.....
CANDIDATa 2
- Nu am experienta, dar, daca imi spuneti cu cine trebuie sa ma culc ca sa ma angajez, o fac.....
CANDIDATUL 3
- Ma recomanda directorul X, familia, contul, casa in care locuiesc. Nu vreau bani, vreau doar pozitie....
Cine a castigat? Candidata 2, normal. In criza poti face orice lucru prost, cu un pret acceptabil. Nu dai satisfactie celor ce te-ar putea inlocui vreodata, dar iti tii si coada sus, adica nu angajezi pe pile. Candidata 2 a fost declarata castigatoare, la salariul cerut de primul ca sa motivezi pe noii-veniti. Creezi disconfort si neplaceri colegilor care trebuie sa ii suplineasca prostia, dar se merita. Esti un om bun, ce salveaza suflete in criza pierdute. Cand s-o termina, mai vedem.....
p.s. Azi am ajuns la concluzia ca, si daca fi-vor adevarate prezumtiile inaintasilor, eu una voi fi prea obosita sa ma mai bucur de ne-criza.
Criza mea, generalizata la scara mondiala, nu are niciun inceput de evolutie in ea. Arata simplu cam asa.....
SCENA 1 - INTERVIU DE ANGAJARE
CANDIDATUL 1
- Ma recomanda CV-ul, experienta, daruirea, capacitatea intelectuala si abilitatile de comunicare cu oamenii. Cer un salariu rezonabil, iar daca nu era criza, v-as fi cerut dublu.....
CANDIDATa 2
- Nu am experienta, dar, daca imi spuneti cu cine trebuie sa ma culc ca sa ma angajez, o fac.....
CANDIDATUL 3
- Ma recomanda directorul X, familia, contul, casa in care locuiesc. Nu vreau bani, vreau doar pozitie....
Cine a castigat? Candidata 2, normal. In criza poti face orice lucru prost, cu un pret acceptabil. Nu dai satisfactie celor ce te-ar putea inlocui vreodata, dar iti tii si coada sus, adica nu angajezi pe pile. Candidata 2 a fost declarata castigatoare, la salariul cerut de primul ca sa motivezi pe noii-veniti. Creezi disconfort si neplaceri colegilor care trebuie sa ii suplineasca prostia, dar se merita. Esti un om bun, ce salveaza suflete in criza pierdute. Cand s-o termina, mai vedem.....
p.s. Azi am ajuns la concluzia ca, si daca fi-vor adevarate prezumtiile inaintasilor, eu una voi fi prea obosita sa ma mai bucur de ne-criza.
sâmbătă, 28 februarie 2009
luni, 23 februarie 2009
luni, 2 februarie 2009
DACA
Daca viata ar fi facuta din certitudini, daca am cunoaste si am controla totul, poate ca lucrurile ar fi mult mai asezate si triste, uneori poate mai linistitoare.
Daca am avea planul a ceea ce urmeaza sa ni se intample maine, poimaine sau saptamana viitoare, poate ca am incerca sa schimbam acele lucruri care nu ne plac sau am crede ca putem sa facem lucruri care nu sunt in plan.
Daca...
Daca am avea planul a ceea ce urmeaza sa ni se intample maine, poimaine sau saptamana viitoare, poate ca am incerca sa schimbam acele lucruri care nu ne plac sau am crede ca putem sa facem lucruri care nu sunt in plan.
Daca...
miercuri, 28 ianuarie 2009
SI, M-AM INTORS
Nu a sunat bine semnalul de inchidere, a telefoanelor in cursa low cu care am binevoit sa revin pe meleaguri romanesti, ca o duduie de pe scaunul din fata apasa tasta verde. De apel....
- Amore mio, ti amo, amore mio, ti amo mult, incepe destainuirea intr-o spurcata stridenta italo-romana. Acu' plec, amore mio. Te iubesc, amore mio. Multo, amore mio. Tocmai ne-au spus astia sa inchidem telefoanele, nu mai putem vorbi....
Avionul se pune in miscare, in miscare rapida si ascendenta. Nu ne pasa. Declaratia de dragoste tipata acopera huruitul motoarelor.
- Amore, te sun cand ajung la Bucuresti. Vad ce e cu aia ( mama sus-numitei) si ma intorc repede. Amore mio sa fii cuminte ca si eu sunt. Ti amo, amore mio, ti amo molto.
Inchide. Sper ca nu doar convorbirea, ci si telefonul. Nu mai am de multa vreme frica de zbor, dar nici confortabil nu ma simt si incerc, pe cat posibil sa respect regulile si, stupid, astept si de la ceilalti la fel. Imi zic ca poate nu stie, saraca, dar imi spun gresit. Proaspat scapata de presiunea raportului catre Amore Mio, duduia incepe conversatia cu colegul ei de scaun, pe aceeasi tonalitate.
- Eu zbor de multa vreme. Nu se intampla nimic, am mai vorbit la telefon. Da, de cand cu americanii aia care au ajuns in rau, parca m-am mai speriat si eu.... ne linisteste pe toti intr-o romana prelungita vocalic.
Vazand atata deschidere, colegul de scaun, se gandeste sa profite. Incet, subtil, tenace, fara prea multe complimente se baga linistit in sufletul mimozei de ... nu stiu de ce sa spun, ca as jigni cartierul Berceni. Usurel, fara apropouri prea subtile, trece la subiectul principal.....
-Da cum e iubitul tau?
Atat ii trebuie....
- Pai, are 42, ba nu 40 sau 38 de ani. Eu am 24. Ne stim de 4 ani. El m-a agatat. Veneam de la serviciu si s-a tinut cu masina dupa mine. Are o masina smechera si bani. L-am lasat cat l-am lasat si cand m-am enervt m-am intors la el < mai baiatule, tu ce vrei de la mine?>. Si asa ne-am combinat. Mi-a cerut telefonul si apoi am iesit in oras.De 4 ani sunt cu el si e bine.
- Pai si-l iubesti?
- Ehe, dragoste; dragostea trece prins stomac. E de treaba, are bani, ce-mi mai trebuie. Dar sa stii ca eu sunt independenta, mi-am pastrat servicul, sa nu ma trezesc ca ma da macaronaru' afara in strada. Astia sunt nebuni, daca te prind.....
Va intrebati cum s-a terminat? Pai simplu, duduia a plecat cu domnul de langa care s-a oferit sa o duca unde avea treaba si i-a carat si bagajul.
Sa nu o condamnati, va rog! L-a sunat pe Amore Mio cand a ajuns si i-a spus din nou cat de mult il amo.
- Amore mio, ti amo, amore mio, ti amo mult, incepe destainuirea intr-o spurcata stridenta italo-romana. Acu' plec, amore mio. Te iubesc, amore mio. Multo, amore mio. Tocmai ne-au spus astia sa inchidem telefoanele, nu mai putem vorbi....
Avionul se pune in miscare, in miscare rapida si ascendenta. Nu ne pasa. Declaratia de dragoste tipata acopera huruitul motoarelor.
- Amore, te sun cand ajung la Bucuresti. Vad ce e cu aia ( mama sus-numitei) si ma intorc repede. Amore mio sa fii cuminte ca si eu sunt. Ti amo, amore mio, ti amo molto.
Inchide. Sper ca nu doar convorbirea, ci si telefonul. Nu mai am de multa vreme frica de zbor, dar nici confortabil nu ma simt si incerc, pe cat posibil sa respect regulile si, stupid, astept si de la ceilalti la fel. Imi zic ca poate nu stie, saraca, dar imi spun gresit. Proaspat scapata de presiunea raportului catre Amore Mio, duduia incepe conversatia cu colegul ei de scaun, pe aceeasi tonalitate.
- Eu zbor de multa vreme. Nu se intampla nimic, am mai vorbit la telefon. Da, de cand cu americanii aia care au ajuns in rau, parca m-am mai speriat si eu.... ne linisteste pe toti intr-o romana prelungita vocalic.
Vazand atata deschidere, colegul de scaun, se gandeste sa profite. Incet, subtil, tenace, fara prea multe complimente se baga linistit in sufletul mimozei de ... nu stiu de ce sa spun, ca as jigni cartierul Berceni. Usurel, fara apropouri prea subtile, trece la subiectul principal.....
-Da cum e iubitul tau?
Atat ii trebuie....
- Pai, are 42, ba nu 40 sau 38 de ani. Eu am 24. Ne stim de 4 ani. El m-a agatat. Veneam de la serviciu si s-a tinut cu masina dupa mine. Are o masina smechera si bani. L-am lasat cat l-am lasat si cand m-am enervt m-am intors la el < mai baiatule, tu ce vrei de la mine?>. Si asa ne-am combinat. Mi-a cerut telefonul si apoi am iesit in oras.De 4 ani sunt cu el si e bine.
- Pai si-l iubesti?
- Ehe, dragoste; dragostea trece prins stomac. E de treaba, are bani, ce-mi mai trebuie. Dar sa stii ca eu sunt independenta, mi-am pastrat servicul, sa nu ma trezesc ca ma da macaronaru' afara in strada. Astia sunt nebuni, daca te prind.....
Va intrebati cum s-a terminat? Pai simplu, duduia a plecat cu domnul de langa care s-a oferit sa o duca unde avea treaba si i-a carat si bagajul.
Sa nu o condamnati, va rog! L-a sunat pe Amore Mio cand a ajuns si i-a spus din nou cat de mult il amo.
luni, 26 ianuarie 2009
ROMA: ORASUL CE TE-NVATA SA TE-NTORCI
In vise, la Roma, nu ploua niciodata. Impozante, nemiloase, ruinele celei mai mari vreodata inventate civilizatii ar putea straluci reveric doar sub un soare coplesitor...
In realitate, la Roma ploua, uneori mocaneste, incet si calm; alteori violent si parsiv. Si toate aceste ploi in aceeasi una si unica zi.
Cand ploua, Roma te goneste inauntru-i. Senzuala si surprinzatoare, te cheama sa-i vezi dedesubturile, pastelate in mii de bucati de puzzle picassoian. Niciodata nu stii ce sa aleg si cum sa le combini, unde sa cauti lumina si unde profunzimea. Unde sa te pui si de unde sa te iei.
Anul asta m-a prins ploaia la Roma, o ploaie de iarna. La Roma si iarna miroase a primavara, a flori si a pini, a palmieri si a mare, a pescarusi si a viata.
Roma ma invata de fiecare data sa ma intorc. La lucrurile-i marete si oamenii-mi buni, sa-mi platesc banutul drept pret al revenirii in fantana-i timpului si sa merg apoi zambind inainte-mi.
De data asta, Roma m-a mai invatat ceva. Ca niciodata nu te intorci la facerile mici si neinsemnate, la trecatoari si neimportantii oameni ce nu trebuie si nu pot sa conteze. Pentru tine si pentru ei insisi. Pentru ei exista amintirile ce se transforma in uitare, iar timpul a inventat ruina.
La celelalte, mici, putine, renegate si hulite, imposibile, imorale, nefiresti si contestabile, pietre si oameni, mici dar mareti in esente si valori, nu e niciodata pacat sa re-vii. Uneori e insa prea tarziu...
In realitate, la Roma ploua, uneori mocaneste, incet si calm; alteori violent si parsiv. Si toate aceste ploi in aceeasi una si unica zi.
Cand ploua, Roma te goneste inauntru-i. Senzuala si surprinzatoare, te cheama sa-i vezi dedesubturile, pastelate in mii de bucati de puzzle picassoian. Niciodata nu stii ce sa aleg si cum sa le combini, unde sa cauti lumina si unde profunzimea. Unde sa te pui si de unde sa te iei.
Anul asta m-a prins ploaia la Roma, o ploaie de iarna. La Roma si iarna miroase a primavara, a flori si a pini, a palmieri si a mare, a pescarusi si a viata.
Roma ma invata de fiecare data sa ma intorc. La lucrurile-i marete si oamenii-mi buni, sa-mi platesc banutul drept pret al revenirii in fantana-i timpului si sa merg apoi zambind inainte-mi.
De data asta, Roma m-a mai invatat ceva. Ca niciodata nu te intorci la facerile mici si neinsemnate, la trecatoari si neimportantii oameni ce nu trebuie si nu pot sa conteze. Pentru tine si pentru ei insisi. Pentru ei exista amintirile ce se transforma in uitare, iar timpul a inventat ruina.
La celelalte, mici, putine, renegate si hulite, imposibile, imorale, nefiresti si contestabile, pietre si oameni, mici dar mareti in esente si valori, nu e niciodata pacat sa re-vii. Uneori e insa prea tarziu...
luni, 19 ianuarie 2009
LUCRURILE TRAINICE....
se fac cu multa rabdare, sudoare si vointa.
Majoritatea oamenilor pierd cate ceva pe drum si ajung sa isi transforme singuri lucrurile mari in povesti mici.
Putini ajung sa recunoasca asta; si mai putini sa reinceapa de unde s-au oprit....
Eu sunt un om.....
Majoritatea oamenilor pierd cate ceva pe drum si ajung sa isi transforme singuri lucrurile mari in povesti mici.
Putini ajung sa recunoasca asta; si mai putini sa reinceapa de unde s-au oprit....
Eu sunt un om.....
marți, 13 ianuarie 2009
33
Cateodata imi vine cheful sa ma scot pe mine de la naftalina, ca pe o toala veche de care esti indragostit pentru totdeauna si la care nu ai renunta pentru nicio tendinta la moda, sa ma pipai si sa verific daca nu cumva m-au mancat moliile, sa ma port putin, sa ma declar satisfacuta si, eventual, sa ma pun la loc.
Avantajul hainelor bine facute este acela ca o croiala sanatoasa nu e niciodata de lepadat, o pastrezi asa cum a fost conceputa inca din fabricatie. Incercarile de a-i schimba chiar si un nasture nu fac altceva decat sa o arunce in maldarul de rebuturi sezoniere.
Azi nu mai e ieri, iar dupa ce ieri-ul a trecut, pot spune, in sfarsit, cam ce mi-as dori de la ieri. Sa ma scot de la naftalina, sa imi verific urmele lasate de molii, sa ma port mai mult ca ultima oara, chiar daca, uneori, imi vine sa ma incui in sifonier si sa arunc cheia.
Cel mai mult insa as vrea sa pot sa nu mai incerc niciodata sa-mi schimb nasturii.
Avantajul hainelor bine facute este acela ca o croiala sanatoasa nu e niciodata de lepadat, o pastrezi asa cum a fost conceputa inca din fabricatie. Incercarile de a-i schimba chiar si un nasture nu fac altceva decat sa o arunce in maldarul de rebuturi sezoniere.
Azi nu mai e ieri, iar dupa ce ieri-ul a trecut, pot spune, in sfarsit, cam ce mi-as dori de la ieri. Sa ma scot de la naftalina, sa imi verific urmele lasate de molii, sa ma port mai mult ca ultima oara, chiar daca, uneori, imi vine sa ma incui in sifonier si sa arunc cheia.
Cel mai mult insa as vrea sa pot sa nu mai incerc niciodata sa-mi schimb nasturii.
joi, 8 ianuarie 2009
STARE DE INS-URGENTA
Cu ochii lipiti de televizor, in asteptarea rezultatelor intalnirii marete de la Parlamentul European, pentru rezolvarea problemei gazelor, ma intreb:
1. Cum suna documentul prin care a fost decretata stare de urgenta energetica, sau cum se cheama starea asta.
2. Cate contracte s-au incheiat de catre stat, de ieri pana azi, pentru furnizarea de combustibil alternativ; cine sunt beneficiarii si la ce preturi.
3. In cat timp va deschie DNA un nou dosar "ENERGETICA".
Astept, ca orice ins al acestei tari inchierea acestei urgente.
1. Cum suna documentul prin care a fost decretata stare de urgenta energetica, sau cum se cheama starea asta.
2. Cate contracte s-au incheiat de catre stat, de ieri pana azi, pentru furnizarea de combustibil alternativ; cine sunt beneficiarii si la ce preturi.
3. In cat timp va deschie DNA un nou dosar "ENERGETICA".
Astept, ca orice ins al acestei tari inchierea acestei urgente.
miercuri, 7 ianuarie 2009
A FI SAU A NU FI
Cateodata nu inteleg nimic din ceea ce mi se intampla. Poate ca puterea mea de intelegere a lumii este limitata, semn al limitarii intelectuale.
Cateodata nu stiu cum sa reactionez si astept ca ceilalti, sau viata, sa reactioneze in locul meu.
Cateodata ma pierd pe mine. Asta se intampla din ce in ce mai des in ultime vreme.
Cred insa ca lupul isi schimba pielea, dar naravul ba.
De fiecare data cant mi se intampla toate lucrurile de mai de sus, constat, surprinzator, ca am nevoie de mine. Mine? Un concept atat de complicat...
Eu? Eu lupt, chiar si cand sunt in retragere. Eu? Eu imi stiu pozitia si valoarea, chiar si cand pozitia pare sa fie in stand by, valoarea nu piere niciodata.
Mai demult, mama mea imi spunea ca, niciodata, nimeni nu-mi poate lua ce am in cap. Ma gandesc ca azi as putea spune, sincer, ca nimeni nu-mi poate lua nici ce am si in suflet...
Poate ca am gresit esential fata de mine, de putine ori fata de ceilalti. Am stiut, de cele mai multe ori, sa spun imi pare rau, in ciuda mandriei si incapatanarii mele. Fata de altii, niciodata fata de mine. Uneori am omis asta.
Cred ca am fost, mai mult decat am spus. Si cred in mine si in oameni.
Complicata, imposibila, cu probleme de nerezolvat, viata e frumoasa! Iar cei care incearca sa o faca altfel, sabotand, cu buna stiinta, tot ceea ce e normal si frumos, nu sunt altceva decat oameni mici si neinsemnati care, mai devreme sau mai tarziu, vor primi ceea ce merita. Nimicul.
Stiu ca eu nu sunt asa! Si stiu ca sunt inconjurata de oameni ca mine. Complicati, dar intelegatori. Imposibili, dar iubitori.
Lumea a fost creata si a evoluat de oameni mici, cu ambitii mari; de imposibili, neintelesi, ignoranti, care incalca reguli si redefinesc principii.
Cam asa incep anul asta. Am voie sa-l incep mai tarziu si sa ma gandesc la orasul pe care-l iubesc cel mai mult?
Cateodata nu stiu cum sa reactionez si astept ca ceilalti, sau viata, sa reactioneze in locul meu.
Cateodata ma pierd pe mine. Asta se intampla din ce in ce mai des in ultime vreme.
Cred insa ca lupul isi schimba pielea, dar naravul ba.
De fiecare data cant mi se intampla toate lucrurile de mai de sus, constat, surprinzator, ca am nevoie de mine. Mine? Un concept atat de complicat...
Eu? Eu lupt, chiar si cand sunt in retragere. Eu? Eu imi stiu pozitia si valoarea, chiar si cand pozitia pare sa fie in stand by, valoarea nu piere niciodata.
Mai demult, mama mea imi spunea ca, niciodata, nimeni nu-mi poate lua ce am in cap. Ma gandesc ca azi as putea spune, sincer, ca nimeni nu-mi poate lua nici ce am si in suflet...
Poate ca am gresit esential fata de mine, de putine ori fata de ceilalti. Am stiut, de cele mai multe ori, sa spun imi pare rau, in ciuda mandriei si incapatanarii mele. Fata de altii, niciodata fata de mine. Uneori am omis asta.
Cred ca am fost, mai mult decat am spus. Si cred in mine si in oameni.
Complicata, imposibila, cu probleme de nerezolvat, viata e frumoasa! Iar cei care incearca sa o faca altfel, sabotand, cu buna stiinta, tot ceea ce e normal si frumos, nu sunt altceva decat oameni mici si neinsemnati care, mai devreme sau mai tarziu, vor primi ceea ce merita. Nimicul.
Stiu ca eu nu sunt asa! Si stiu ca sunt inconjurata de oameni ca mine. Complicati, dar intelegatori. Imposibili, dar iubitori.
Lumea a fost creata si a evoluat de oameni mici, cu ambitii mari; de imposibili, neintelesi, ignoranti, care incalca reguli si redefinesc principii.
Cam asa incep anul asta. Am voie sa-l incep mai tarziu si sa ma gandesc la orasul pe care-l iubesc cel mai mult?
marți, 6 ianuarie 2009
2009
2009 e un an, mai putin lung ca 2008 si la fel de lung ca 2010. Nu astept altceva de la el, exceptand doar ce poate sa-mi ofere. Nu astept minuni si nici nu mai am prea multe vise. Nu traversez o perioada proasta, dar nici una prea buna. Poate am imbatranit putin. Poate putin mai mult. Sau poate doar vreau sa mi se fi intamplat asta.... Cu intarziere, va urez si eu LA MULTI ANI!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)