Faceți căutări pe acest blog

luni, 23 martie 2009

DESPRE PROBLEME IN GENERAL



O veche vorba spune ca primul lucru, atunci cand ai o problema, e sa recunosti greutatea ce te apasa.

Lunile ce au trecut mi-au demonstrat ca simpla recunoastere nu e niciodata primul pas. Am recunoscut de o mie de ori, in milioane de situatii ca am o problema, iar asta m-a consternat. Da, sunt asa..., pentru ca... Si? Se rezolva lucrurile? Se schimba ceva?

Am mers si mai departe, de mai putin de mii de ori, de cateva sute. Mi-am impus sa fac aia si aia, m-am raportat la mine, ce veche - tanara, adolescenta - si nu mi-a iesit. Nu mai sunt la fel, nu mai am vointa aceea. Nu sunt mai slaba sunt doar mai altfel.

Azi am mai adaugat un numar la cele cateva sute de incercari. Am fost mai putin exigenta cu mine, dar parca a mers. A sosit seara si, paradoxal, lucrurile pe care trebuie sa le fac nu mi se par istovitoare, desi nu le voi face. Nu azi. Poate maine.

Cred ca uneori, drumul spre fericire e pavat cu acceptari, iar acceptarea propriului EU e doar o etapa in a-i accepta pe ceilalti. Nu trebuie sa ne acceptam fara sa ne transformam. E necesar sa gasim calea spre a ne convinge pe noi insine.

P. S. Nu va speriati. Nu e ceva grav. Doar lupta mea cu kilogramele. In minus!

4 comentarii:

Nadina Câmpean spunea...

cred ca fiecare lupta pare istovitoare la inceput... cel putin la mine asa e. dar odata cu trecerea timpului, parca devine mai usoara... sau poate ca te resemnezi si e mai usor de acceptat :)

OANA DESPA spunea...

resemnarea e dovada renuntarii. :). asta cred ca nu am invatat-o.

viorica iovan spunea...

. sint si lupte care incep prin a fi usoare si apoi ...pe masura ce inaintezi tot mai mult, lupta este tot mai grea, si tot mai grea.......

Laura Ion spunea...

Sunt de acord: când ne e bine cu noi înşine, ne este bine şi cu ceilalţi!