Faceți căutări pe acest blog

vineri, 29 august 2008

SUNT O LIBARCA. VREI SA MA CUNOSTI?

MOTTO:

LIBÁRCĂ, libărci, s.f. Gândac de noapte din ordinul ortopterelor, de culoare brună-roşcată, care trăieşte mai ales prin bucătării.

DEX '98


"Buna seara, sunt o libarCA CU chelie. Mi-ar fi placut sa am plete, CA COlegu' cu care impart o masa cu eSpunere, si nu doar sa pozez in gigolo de Dambovita, sa tai capete si sa le pun la loc. Hm, cateodata o fac.... Cu masura, sa nu se intoarca impotriva mea, poti sa stii vreodata unde ajung oamenii? Am nivel si ma dau deontolog. Ma invart in cercurile bune, alea cu sange albastru, si ma laud cu asta, ce naiba, pana si clasa se invata, nu clasa trenului, ci aia sociala. E greu oare sa fii print sau magnat? E acelasi fas, tot o libarca. Ti-am intrat in bucatarie acum 20 de ani, nu m-ai vazut? Mai foloseste, fato, si tu aparatul ala care se cheama aragaz si poate o sa ma gasesti sa ne imprietenim....."

Cineva m-a intrebat, mirat cred eu, daca acum, la atatia ani, am descoperit si eu aceasta Romanie personala. I-am raspuns, sincer, ca nu stiu, probabil.... Nu stiu daca am fost norocoasa sau nu, cum mi s-a spus.... Probabil ca timpul va lucra cumva pentru sau impotriva mea, si, cu siguranta, o sa vad.
In seara asta, mi-am cercetat bucataria constiintei de libarci. N-am gasit, din fericire, niciuna... Nu stiu daca o sa pot vreodata sa omor o fiinta, indiferent cat de infecta, caratoare de microbi sau mesaje, promit ca o sa le pastrez drept dovada pentru viitorime... Sa faca istoria insectar marsav din ele.




Cristi Paturca - Imnul Golanilor
Asculta mai multe audio Muzica »

marți, 26 august 2008

DILEME

Nu mi-am inchipuit niciodata ca este foarte greu sa renunti chiar la lucrurile care-ti fac rau. Cred ca greutatea vine din obisnuinta. Cu cat trece, insa, vremea, cu atat realizez ca niciun rau, cat de mic, nu te poate face mai bun.



COUNT TO TEN - BEN ONONO
Asculta mai multe audio Calatorii »

sâmbătă, 23 august 2008

VARA, LA BUNICI!

NICIO TRECERE DE VREME, ORICAT DE LUNGA AR FI EA, SI NICIO BOALA, ORICAT DE CRUNTA S-AR FI FIIND, NU IMI POT OMORI COPILARIA.

La bunici, vara incepe seara. Molesite de caldura de peste zi, actual tele-numita canicula, toate sunetele si miresmele se trezesc la viata. E interzis sa le deranjezi existenta. Ai voie doar sa stai linistit pe o banca si sa le simti, cu toate simturile simturilor tale.

GHITA, pisica cea mai vorbareata de anul, acesta si-a gasit de lucru in brad. Toata ziulica a zacut, doborata de atatea grade galben-prognozate sub pom. N-a mancat, n-a rasuflat, n-a spus nicio vorbulita pisiceasca. Acum, pe o aparenta racoare, cauta gaze ascunse in scorburi de pom. Atat de sus, ca ar trebui sa chemam, cum fac toti cei cu pretentii citadine, pompierii. N-o facem si, pana la urma, printre zbierete feline, comunitatea locala reuseste sa o ajute pe GHITA sa se coboara in lumea pamanteasca......

In boscheti, inmiresmati de aroma de crini, greierii isi desavarsesc concertul. Nu mai stiu daca sunt ragusiti. Nu i-am mai auzit de atat de multa vreme, ca nu mai realizez daca si-au schimbat cumva partitura sau daca falseaza. Licuricii circula si ei, fara radare gazesti, se zboara singuri fara directie si fara ca cineva sa le spuna ca au gresit drumul. E atat de multa lumina... albastra. Tot timpul m-am intrebat cum reusesc sa stranga atat de mult soare in ei, dar nici pana acum nu am vrut stiintific sa ma lamuresc.

In bolta, strugurii se rasfata sub adiere unui vantisor nocturn. E clar ca anul asta va fi vinul bun. A fost atat de multa seceta.

In lumea oamenilor, Ene da tarcoale, tacut, molcom si desavarsit. E vreme de dormit.. Si maine e o zi, mai buna, mai rea, Dumnezeu stie....

Nu o sa mai prind, poate, niciodata gaze pentru un insectar la lumina unui bec chior si pe un cearsaf alb, ispita trista si alcoolizata pentru bietele zburatoare. Nu o sa mai culeg niciodata plante si fluturi si nu o sa mai invat cum se numesc pomii si gazele si locurile si vreme. Nu o sa mai gasesc Carul mic si nici pe cel Mare, atat de usor. Nu o sa mai fiu lipsita de griji si nici nu o sa-mi mai para atat de rau ca se termina vara. Nu o sa mai am niciodata copilarie. Dar nicio nenorocire nu mi-o poate fura pe cea deja avuta.



Rosu si Negru - Pseudofabula
Asculta mai multe audio Muzica »

P.S. As fi avut si niste poze, dar tehnologia de aici nu-mi sa voie sa le postez; poate maine, poate niciodata....

miercuri, 20 august 2008

OAMENI MICI SI OAMENI MARI

Suntem cu totii fanii facilului, citim tabloide cu barfe, privim "infricosati" de o placere nespusa atrocitatile celui ce sta gard in gard cu noi, ne "oripilam" la maltratarea limbii romane sau la violarea principiilor crestine. Ne scuipam feciorelnic in san si ne zicem "DOAMNE FERESTE! CE DE NEBUNI, TREBUIE INTERZISI".Ne facem numarul social si ne simtim mai bine. AM DEMONSTRAT, macar aparent, ca nu suntem ca EI. Am aratat altora. Ne-am aratat, oare, noua?

Ne intoarcem apoi la viata noastra, la concesii, la ce ne aduce stabilitate, la salarii si negocieri, la rate si la vacante, la ce ne face fericiti, la case mari si aspiratii mici. Ne mintim ca undeva in lumea asta COPII mor de foame si ca exista razboaie de care scapam. Suntem norocosi. Dar suntem, oare, datorita noua?

DETESTAM SI AJUNGEM SA URAM in interiorul nostru tot ce nu e ca noi. Nu putem spune "am gresit" si nu putem accepta asta. Ne imbracam limba in cuvinte frumoase ( dar si straine) si ne felicitam ca am ajuns sa CONTAM, pentru mai multi sau mai putini, avem fun-club-ul nostru privat, apalauze, urale. Resutul, cei ca ne-noi, sunt doar niste neadaptati sau niste nebuni! SARACII!!!!! La ce avem nevoie de ei?

Cred intr-un destin personal intr-o lume globalizata si trista.

PUTEREA OBISNUINTEI



Pasarea Colibri - Puterea obisnuintei
Asculta mai multe audio Muzica »

Cateodata pare imposibil sa scapi de multe lucruri.

marți, 19 august 2008

DE CE MI-AM DAT DEMISIA

Exista lucruri despre care nu e bine sa vorbesti si lucruri pe care e bine sa nu le spui niciodata. Pana azi am crezut ca si DEMISIA mea, data in urma cu mai mult de o luna, este unul dintre ele. Acum nu mai cred asta.

Acum 11 ani intram in presa. Eram junioara unei redactii in formare si de aceea am ajuns reporter de Eveniment. Toata lumea fugea de politie ca Necuratu' de tamaie, asa ca, fiind cea mai mica, am incasat eu domeniul. Nu-mi pare rau.

Cand am ajuns in presa am invatat putine lucruri, putine dar sfinte - SA NU MINTI, SA ASCULTI DE FIECARE DATA PE TOATA LUMEA - partile implicate, SA NU JUDECI, SA NU DAI CU NOROI SI SA FII DE FIECARE DATA PRIMUL. Am mai realizat ca e bine sa te perfectionezi tot timpul si sa stii cat mai multe; astea cred ca tin de fiecare om.

Nu stiu de cate ori am reusit clar sa respect totul, dar in interiorul meu am avut senzatia ca am facut-o de fiecare data. Am luptat pentru a nu iesi din aceste tipare si, desi am fost bagata de multe ori in oala cu altii care nu o faceau, desi am fost catalogata drept "spalata pe creier" sau "tonomata", am crezut despre mine ca nu eram asa. Si nu a fost.

M-am simtit bine pana intr-o zi! Ziua aceea in care m-am trezit de dimineata si am realizat ca ma mint, ca nu sunt suficient de puternica sa ma mai lupt cu morile de vant si ca nu mai vreau. Ca inca mai cred, in principii si in mine. Ca sunt batalii din care trebuie sa te retragi.

Era intr-o sambata. Mi-am dat demisia atunci, ca asta am simtit. Au urmat 30 de zile de preaviz, de tatonari, de incercari de intoarcere. Nu ale mele, ale lor. Mi-a fost greu, extrem de greu pentru ca erau oameni, unii dintre ei onesti si profesionisti, cu care lucrasem aproape 9 ani. M-am gandit, recunosc, la solutii de compromis, la variante care m-ar putea tine departe de trunchieri si m-ar mentine acolo. Azi am realizat ca nu pot functiona cu jumatati de masura si am decis sa spun NU, raspicat, tuturor ofertelor care m-ar face sa ma dezic de mine insami.

Nu cred ca am invatat pana acum cum functioneaza VIATA si cat de bine e sa te adaptezi in numele unor principii ca "am rate", "crezi ca in alta parte e altfel?". Stiu insa clar cum ma manifest eu si nu pot accepta abjectia si prostia.

In cei 9 ani petrecuti in Antene am cunoscut zeci de oameni, pe unii o sa-i stimez cat voi fi, indiferent ce vor face; de la ei, dar si de la altii am invatat milioane de lucruri. Am trait alaturi de ei experiente pe care nu le voi mai trai vreodata, unele extraordinare, si aici vorbesc exclusiv jurnalistic.

Am intalnit si oameni care m-au facut sa-mi amintesc ca in viata, chiar daca pierzi, e bine sa ai coloana vertebrala.

Nu stiu cum e presa, azi, in Romania. Stiu cum as vrea eu sa fie....Inca mai am iluzia ca EA poate duce la schimbarea pozitiva a ceva.

Ma simt mai bine ca niciodata in ultimele luni si, desi am acum sentimentul inutilitatii sociale, sunt convinsa ca UNDEVA, CANDVA tot ce am invatat in acesti ani imi va fi de folos.... Deocamdata imi doresc sa ma pot privi dimineata in ochi.

luni, 18 august 2008

INVATATURILE MELE CATRE MINE

1. O neplacere nu vine niciodata singura. Unele se rezolva, aparent, de la sine.
2. Niciodata nu castigi ceva, daca nu pierzi altceva.
3. Cand iti ramane o singura usa deschisa iar aia e sigur gresita, inchide-o si cauta o fereastra. Nu poti sa stii niciodata ce va iesi.

duminică, 17 august 2008

LA SCOICI


MOTTO:
Toti visam, spuse. Asa începe. Ca, într-un vis.
MIRCEA ELIADE, LA TIGANCI




Cu aroma de marina bulgareasca, imbracate elegant in ciocolata sau mai delicios de atat in maioneza cu usturoi sau ceapa, cultivate cu grija din fonduri europene recent blocate, micutele creaturi cu haina neagra sunt pentru toti un alt vis gustativ; pentru mine, tiganici neghicite vreodata.


Drumul spre fericirea culinara nu e deloc usor. La poarta fiecarei interesectii autostradice, santinela cu girofar ne da testul celor 130 km/ora. Piciorul oscileaza pe acceleratie, jos-sus, sus-jos. In masina, printre nesoferi, zeul Somn isi ia si el tributul. Efemere, ametite de soare, gazele isi gasesc moartea pe parbriz. E atat de multa liniste.....



Ducu Bertzi suflet fara chei
Asculta mai multe audio Muzica »

Kilometrii se aduna, rand pe rand. Ambuteiajele si ele. Nu am nervi si nu am vreme. La vama, nu la Vama Veche, o duduie ne cauta romaneste de masina. Trecem......



La bulgari, pe pamant romanesc. < Hm, la cate meniuri reclame si vorbe cu iz latin am auzit in cele doua zile, ma gandesc ca am putea sa ne gandim ca-i vom cuceri din nou> Kilometri alearga din nou, de data aceasta in bulgareste. Si ajungem la castelul Mariei, si-i admiram iar labirinturile. Si ne pierdem iar de cautarea de scoici.


Vremea trece, seara vine. Dimineata ne paste revenirea la lumea reala.

N-am ajuns la scoici. Le visez inca. Pe una o s-o botez Hildegard si o s-o iau acasa, intr-o zi. N-am avut nevoie de socuri sa-mi revin. Viata e atat de previzibila...
.

Am avut iar o autostrada a soarelui de strabatut si militieni cu personalitate. Pana m-am enervat.... Cum e sa dai de cozi de 20 de kilometri si sa constati ca totul se intampla din cauza unuia care are girofar si se vede salvatorul soferilor? L-am infruntat, evident, cand am vazut ca niciunul dintre cei cu milioane de cai pe masini stau linisiti si pun frane bruste de fiecare data cand individul se simte "atacat", la maxim 100 de kilometri la ora. S-a enervat, evident, ca am avut tupeul sa incerc sa-l depasesc..... Si m-a oprit! Cat tupeu sa ai sa il infrunti cu 70 de cai si cu un "ou rosu" cum mi-a jignit-o pe Lulutza....

Pana la urma, eu am fost "fata simpatica" si el "baiat de treaba". Nu mi-a dat amenda ca uitasem asigurarea acasa, dar nici nu a reusit sa-mi explice argumentul suprem pentru care blocheaza autostrada.... Am mai tras o romanisma....


Toti visam si asa incepe totul. Oare cum se sfareste?

P.S. Da, am fost la bulgari. Voiam sa ma intalnesc cu scoicile, la ferma lor europeana. Nu le-am descoperit. Nu de data asta. Daca as fi Gavrilescu din La tiganci, cu siguranta as gasi un tramvai care sa ma duca la ele..... Cum nu sunt, o sa ma multumesc cu Lulutza si cu putin mai multa vointa.

joi, 14 august 2008