REPLICA ZILEI:
" E, daca nu imi gasesc nimic altceva, ma fac reporter. Mie cred ca imi place si e cel mai usor."
AUTOR: VIITOR EX-PREZENTATOR TV PLEIBOIST(!!!)(OARE?)
O vorba veche, imi spune ca "cin' se scoala de dimineata, departe ajunge". Ei bine, azi vorba nu se aplica. M-am trezit eu de dimineata si tot acolo am ajuns.
Stiu, nu era deloc necesara o asfel de introducere pentru ceea ce va voi relata in continuare. Ea are simplul scop de a sublinia, o data in plus, ca normalitatea a devenit anormala si firescul, nefiresc, ca toate fac parte din cotidianul apropiat si au valente de axioma.
Pe vremea mea, a fi reporter era, poate, cea mai nobila dintre meseriile jurnalistice. Reporterul era individul acela care dormea putin, avea viata personala limitata, dar care voia intotdeauna sa stie primul informatia si sa zduncine ceva atunci cand lucrile mergeau prost. Un reporter bun era invidiat de colegi, iar orice sef ar fi dat orice sa il aiba in ograda.
Astazi, reporterul este personajul acela sinstru care apare televizor si spune nimic, eventual agramat si plin de contradictii logice. Nu are intrebari minim-existentiale si nu si-ar deranja programul liber pentru niciun ministru sau presedinte de tara arestat. Are public fix printre rudele de la Cucuietii din Deal, dar reuseste cu succes sa se mentina pe val.
Solutia succesului e simpla - umple de bale posteriorul sefilor si, in plus, se bate cu indivizi de nivelul sau, pentru ca cei de alta factura au disparut.
Toata viata mea m-am considerat reporter, indiferent de pozitiile trecatoare pe care le-am ocupat la un moment dat. Am incercat sa fiu unul macar bunicel. De ceva vreme nu ma mai regasesc deloc in aceasta tagma. Astazi am realizat ca ceea ce am facut ani de zile este doar o pubela salvatoare si, evident, trecatoare pentru diversi play-boy-isti lasati de criza fara prompter.
Ma poate contrazice cineva?
6 comentarii:
draga domnule anonim,
promit solemn ca-ti public opiniile cad vei avea curajul sa ti le asumi sub un nume. credibil. e o chestie ce tine de onoare, chiar nejurnalistica. pana cand vei lua o decizie in aceasta chestiune dlicata, te sfatuiesc sa te mai documentezi in privinta notunii de EXCLUSIV. Nu din perspectiva pleiboista. :)
Tu iti dai seama cum arata o bataie cu indivizii de nivelul sau? O baie de bale, pentru ca probabil singurele batalii au ca miza "lubrifierea" poponetului sefului.
Traim in Romania, Despa, si asta nu ne mai ocupa tot timpul, ci mie (si poate ca si multora) imi scoate peri albi. Mi se face sila cand vad ca toate porcariile ajung la rangul de "normal".
Si mai rau, lumea accepta o asemenea situatie.
Nu te-as putea contrazice, ba dimpotriva...subscriu. Exemplarele peste care am dat in trei ani de presa scrisa sunt cel putin la fel de interesante ca cele descrise de tine - animale intr-o jungla trista, remarcabile prin nimic, poate doar prin primitivism si prin felul onctuos de a fi pentru a-si atinge scopurile "profesionale". Oameni dispusi sa calce peste cadavre, sau sa presteze nocturn, pentru un post mai bun, un frigider mai plin si o vacanta peste hotare. Unde ne sunt visatorii? Oh well, farsa continua :)
apropo, şi cine ajunge departe, unde ajunge?
... deseori în infern, se pare, cu prea multe alergări după "departele" ăsta
Sora mea, de aia nu mă mai uit la televizor de vreun an şi ceva, decît dacă e musai. Mă umplu de draci cînd văd tot soiul de personaje certate cu limba română cum devin lideri de opinie şi dătători cu părerea profesionişti - sau, chiar mai rău, care încearcă să relateze chestiuni pe care nici nu au dotările intelectuale necesare ca să le priceapă. Te-ai gîndit, totuşi, că există cineva care se semnează contract de colaborare sau de angajare? Şi că sînt cam mulţi din ăştia ca să fie vorba doar de o greşeală? Dacă la nivel strategic planul e, de fapt, să coboare cît mai mult ştacheta de calitate în profesia noastră? Că reporterii buni sînt incomozi şi pe sticlă, şi în redacţie, după cum ştii din propria ta experienţă.
Eu nu te contrazic deloc,dimpotriva vad si eu multimea de specialisti si reporteri care "ies la rampa" in urma balosirii posteriorului sefului. Stiu si simt pe pielea mea ca ideile mele, propuneri de reportaje fotografice (lucrez la o revista) si altele cate imi trec prin capu-mi "idiot", astea nu sunt bune, insa tampeniile pupincuristului merg intotdeauna, ba chiar se mai asteapta si la apercieri din partea cititorilor.
Ma chinui in jungla de pupincuristi. :))
Trimiteți un comentariu