Faceți căutări pe acest blog

vineri, 8 mai 2009



Am atat de multe de spus, ca, brusc, m-au parasit toate cuvintele. Povestea ma intriga. Scrijelite sau suierate, moi sau mai tari, le-am considerat mereu prietenele mele, nu m-au tradat niciodata si nici nu m-au abandonat. De data asta, le-am lasat eu.

Exista lucruri care este mai bine a nu fi spuse - senzatiile care, pentru a deveni cuvinte, au nevoie de maturizare; ideile care, pentru a fi realitate, au nevoie de confirmare; intamplarile care, pentru a se transforma in viata, au nevoie de timp.

Am crezut mereu in trenul care opreste a doua oara in aceeasi gara, in cafeaua de la Paris pe care o visezi si pe care intr-o zi ajungi s-o bei. De azi, mai cred in ceva - in soarta. In cea pe care n-o programezi, nu o astepti, dar se intampla....

4 comentarii:

Laura Ion spunea...

Interesante ... limitele sorţii (cele două propuneri muzicale)!

pantacruel spunea...

cum arata soarta la 20, 30 si 40 de ani? parca n-ar avea aceeasi mama, nu?
iar de la 50 incolo pare sa nu prea mai conteze ce se intampla cu sortile... :)

Mr. Chocolate spunea...

Ho perso le parole
oppure sono loro che perdono me...
Ho perso le parole
può darsi che abbia perso solo le mie bugie,
si son nascoste bene
forse però,
semplicemente
non eran mie.

Anna (Zuzu) spunea...

Ce frumos e al doilea clip, este printre cele mai frumoase filme de desen animat facute vreodata.
Frumos, frumos!!

Fatza de mobilizarea aia colosala la care cred ca a participa 3/4 din populatia Rusiei :-))))))