In realitate, la Roma ploua, uneori mocaneste, incet si calm; alteori violent si parsiv. Si toate aceste ploi in aceeasi una si unica zi.
Cand ploua, Roma te goneste inauntru-i. Senzuala si surprinzatoare, te cheama sa-i vezi dedesubturile, pastelate in mii de bucati de puzzle picassoian. Niciodata nu stii ce sa aleg si cum sa le combini, unde sa cauti lumina si unde profunzimea. Unde sa te pui si de unde sa te iei.
Anul asta m-a prins ploaia la Roma, o ploaie de iarna. La Roma si iarna miroase a primavara, a flori si a pini, a palmieri si a mare, a pescarusi si a viata.
Roma ma invata de fiecare data sa ma intorc. La lucrurile-i marete si oamenii-mi buni, sa-mi platesc banutul drept pret al revenirii in fantana-i timpului si sa merg apoi zambind inainte-mi.
De data asta, Roma m-a mai invatat ceva. Ca niciodata nu te intorci la facerile mici si neinsemnate, la trecatoari si neimportantii oameni ce nu trebuie si nu pot sa conteze. Pentru tine si pentru ei insisi. Pentru ei exista amintirile ce se transforma in uitare, iar timpul a inventat ruina.
La celelalte, mici, putine, renegate si hulite, imposibile, imorale, nefiresti si contestabile, pietre si oameni, mici dar mareti in esente si valori, nu e niciodata pacat sa re-vii. Uneori e insa prea tarziu...
2 comentarii:
roma...cei mai frumosi copii se fac la roma:) E ceva in aer...
Phifi
che bella 'sta citta...
Trimiteți un comentariu