EU VOTEZ!

Dupa patru ani in care am refuzat cu vehementa sa mai fiu un cetatean model si chiar i-am sfatuit si pe altii sa trateze cu posteriorul intreaga clasa politica, m-am decis sa votez. Ce se intampla zilele astea la televizor, tatismul, balcanismul si fustangismul partidelor in prag de campanie electorala ma umple de scarba profunda. Romania, in zilele noastre, nu mai este altceva decat o adunatura sinistra de interese personale. Si asa, cred ca o diversitate politica e intotdeauna mai buna decat un consens national, reformat spre stanga sau spre dreapta.

La uninominal, nu o sa votez pentru om, ca la noi nu exista, politicienii nostri nu se pot numi asa. O sa votez insa pentru principii, pentru cele personale care nu mi s-au schimbat in ultimii 20 de ani.

CUM IMI DESTABILIZEAZA BLONDA BUGETUL

Pe blonda ati cunoscut-o deja. Este personajul acela din viata mea care ma lasa sa scriu despre el pe blog, cu viziunea si cuvintele mele. O tipa super, pe care n-as da-o la schimb pentru nimic in lume, in ruptul capului.

De fiecare data cand ies cu blonda la shopping din acela de femei, materializat in hainute, briz-briz-uri, farduri sau alte prostioare muieresti, eu ma intorc cu cardul gol, ea nu cumpara nimic.

De fiecare data, dar de fiecare data, se intampla la fel.

Acum vreo trei saptamani, intr-o seara, ma intalnesc cu blonda:

- Sa vezi ce am descoperit. La noi in cartier, au deschis un magazin nou cu haine. Nu sunt scumpe deloc si sunt..... suuuuuuper.
- N-am bani, sunt saraca, i-o tai eu, ca de fiecare data.
- Hai ma, doar ne uitam. Am vazut ieri o rochie acolo, draguta, pentru mine, dar nu m-am decis. Sa-mi zici si tu ce parere ai......
- Nu merg, ca iar raman fara niciun ban, chiar nu-mi permit de data asta.... E departe?, incep eu sa ma inmoi asa putin.
- Nu, e chiar la statia cealalta de autobuz; in 5 minute, pe jos, suntem acolo....

Ma convinge, e bun mersul pe jos, nu cumparam nimic, nu pierdem vreme multa, doar ne uitam. Daca ii e buna rochia aia si-o ia, dar eu nu cheltui nimic, am decretat. Pornim vitejeste la drum. Cei 200 de metri sunt mult mai lungi, mai ales cand stai sub presiunea lui....

- E cam tarziu, crezi ca inchide? zice tot ea.
- Doamne fereste, cum sa-nchida? Hai mai repede!

Ajungem la magazinul cu pricina. Intr-adevar nou, nimic de zis. Cochet, aranjat cu gust. Intram. In stanga, haine - camasute aranjate pe culori si categori. Intorc ravasita capul - clar, directia aia nu-i de mine, e periculoasa. In dreapta, rochite - asezate la fel. In fata pantaloni. Ma abtin sa ma apropii de vreunul din rafturi.
- Hai, unde e rochia, zic. Cum arata?

Scotoceste blonda la raionul din dreapta. Scoate o impletitura colorata, un fel de pulover mai lung.

- Asa era, dar alta culoare. Hm, nu mai are, cred....
- Sa intrebam!

Dar intrebam degeaba, nu mai are. Rasuflu usurata. "Am pazit ambele bugete, raman intacte." imi zic.

- Sa mergem! consider eu ca e momentul sa transez problema.
- Mai stai putin, poate gasesc altceva.

Si mai stau. Pret de cateva secunde ma postez statuie in mijlocul magazinului si nu ma uit la nimic, apoi vine ispita. O duduie bruneta, cu ecuson in piept pe care-i scrie numele. Ma fac ca nu o vad.

- Sa va ajut cu ceva? Cautati ceva anume?
"La naiba, imi zic eu in gand, ce caut? Ce caut eu aici? O omor pe blonda, uite in ce situatie ma pune."
- Aaaaa, pai, voiam sa ma uit de o camasa.
- Sunt aici, ce culoare doriti?

Ma apropi eu de raionul cu pricina, spunandu-mi insistent ca nu o sa-mi placa nimic. Duduia, langa mine, miere si lapte. Ii arunc o privire candida, atat de dulce ca dispare imediat, dar incep sa scotocesc prin toale. Mare greseala! Nu trece mult si se petrece nenorocirea. O vad, o camasa alba, impecabila, cu guler mare, legata organic de un puloveras gri. "Ce ma fac, e exact ce-mi doream de mai multa vreme. Nu ma fac nimic, nu am bani, nu ma ating de ea" isi zice mintea mea in sinea ei.

Dau sa ma intorc sa plec. Blonda, ca un facut, in spatele meu!

- Ai gasit ceva?
- Hm, nimic, nu-mi place nimic.
- Ia uite, camasa cum iti doreai tu.....
- Nu, nu e chiar asa cum voiam.
- Hai nu mai minti, bati campii, e exact asa.
- E mare. Nu e buna.
- Sa vedem. E marimea ta.
- Da, dar e mare si nu mi-o iau ca n-am bani.
- Probeaz-o macar.
- Nu probez nimic! E mare!
- Hai, miss, ce pierzi?
- Toti banii care-i mai am pe card!
- Fas, nu ne-au facut pe noi banii niciodata.


In fata unui astfel de argument, cedez. La naiba, are dreptate, noi ii facem pe bani, nu ei pe noi, imi spun eu din profunzimea gandiri-mi sabloidizate. Ce, ar fi prima data cand raman fara bani? Intru in cabina de proba, ma dezbrac, ma imbrac. E marimea buna, normal. Nu am bani, nu caut nimic, dar e marimea buna, ca, daca as fi avut bani si as fi cautat ceva insistent, ar fi fost mare."Nu cred ca am atatia bani pe card, o sa-mi refuze tranzactia." ma incapatanez eu sa ma conving ca nu am nevoie de ea.

Dau perdeaua de la cabina de proba si aud toate doamnele prezente in magazin : " Vai ce bine va vine!". Imi vine.....
Ma tot intreb de fiecare data, daca nu cumva blonda organizeaza astfel de mitinguri ad-hoc cat sunt eu ocupata cu operatiunea probarii. Nu am inca un raspuns, dar o vad in stare.

O pisi din multime ii zice vanzatoarei:

- Aveti si mai mari?
- Nu, e ultima si nu mai aducem.

Asta ma convinge deplin. Ma enerveaza cumplit cand merg sa-mi iau ceva si ceilalti clienti se arunca fix pe ceva-ul la care ma uit eu, mi-l iau din mana, il pipaie, imi cer voie sa-l probeze. De data asta, camasa era pe mine si nu mai aveam de gand sa o dau. Daca se apropia cineva, il pocneam. In subconstientul insa meu imi mai puneam o speranta in card, sa nu mearga, sa n-aiba bani.

- O sa ne facem de doi lei. Nu cred ca am bani suficienti.....
- Hai sa vedem, zice blonda care stie bine cum e branza din burduf...

Cardul merge, iese chitanta, semnez.

- Hai, tu ce-ti iei?
- Nimic, nu-mi place nimic. Imi placea aia, dar nu mai au.

Iesim din magazin. Am un sentiment ciudat. Iar am ramas ara bani si, daca ma gandesc bine, camasa nu a fost deloc ieftina. Imi vine sa strang blonda de gat si pe mine sa ma maltratez cu parul in cap, poate-mi vine totusi mintea la locul ei. Pana acasa sunt ciufuta, refuz sa mai discut subiectul sau vreun altul.....

Ce ma scoate din minti cel mai tare e epilogul unei astfel de povesti. De fiecare data cand, dupa o astfel de intamplare, ma vede cu camasa aia imi zice: Vezi, miss, ce bine iti vine. Ce te faceai tu fara mine...." Ce ma fecam? Ramaneam cu cardul intact, e logic, nu?

Asta a fost acum trei saptamani. Ieri, cand am plecat noi sa devoram mancare irlandeza si am ajuns la Carul cu bere( dar asta e o alta poveste), am dat de un magazin. Micut, ieftin, cu haine deosebite. Ca de obicei, singura care a facut streap-tease prin cabina de proba am fost eu. Dumnezeu a fost insa prietenul meu. Nu mi s-a potrivit nimic. Cred insa ca doamnele de acolo au vazut in mine o maniaca a shopping-ului care maltrateaza o saraca blonda carand-o din magazin in magazin. Dupa ce am probat tot o camasa, tot alba, fara guler, dar cu maneci deosebite si, normal, accesibila, vanzatoarea mi-a dat lovitura de gratie.

- Va uitati la rochia aia alba. E marimea dumneavoastra, puteti sa o incercati, va vine.
- Nu e genul meu, nu ma uitam eu, se uita ea, ei ii place, nu mie.
- A, da? Aveam impresia ca pentru dumneavoastra cautati, ca va uitati asa... Pentru dumneaei? Imi pare rau, nu avem.

Normal, doar eu pot avea figura unei maniace a cumparaturilor, blonda poate face impresie doar la raioanele de carti si alte chestii intelectuale. Eu, cu textilele. O data mi se iveste si mie ocazia sa-i destabilizez blondei bugetul si nici atunci nu iese, ca nu vrea toala sa fie marimea ei.

P.S.

Trebuie sa recunosc insa un lucru si sa pastrez adevarul istoric. Nu e nici blonda departe de mine, numai ca-si face destabilizarea singura. De fiecare data, dar de fiecare data, la cateva zile dupa ce toalele ma baga in depresie financiara, blonda ma anunta ca si-a luat si ea ceva.

" Auzi, mi-am luat un paltonas nou. E alb si n-a fost scump. L-am vazut intr-o vitrina si a fost dragoste la prima vedere"

Macar atat.