Minunile nu se mai intampla atunci cand refuzi sa mai crezi.
Frederic Chopin - Waltz
Asculta mai multe audio Muzica
vineri, 7 august 2009
joi, 23 iulie 2009
REPORTERIA - MESERIE DE PUBELA
REPLICA ZILEI:
" E, daca nu imi gasesc nimic altceva, ma fac reporter. Mie cred ca imi place si e cel mai usor."
AUTOR: VIITOR EX-PREZENTATOR TV PLEIBOIST(!!!)(OARE?)
O vorba veche, imi spune ca "cin' se scoala de dimineata, departe ajunge". Ei bine, azi vorba nu se aplica. M-am trezit eu de dimineata si tot acolo am ajuns.
Stiu, nu era deloc necesara o asfel de introducere pentru ceea ce va voi relata in continuare. Ea are simplul scop de a sublinia, o data in plus, ca normalitatea a devenit anormala si firescul, nefiresc, ca toate fac parte din cotidianul apropiat si au valente de axioma.
Pe vremea mea, a fi reporter era, poate, cea mai nobila dintre meseriile jurnalistice. Reporterul era individul acela care dormea putin, avea viata personala limitata, dar care voia intotdeauna sa stie primul informatia si sa zduncine ceva atunci cand lucrile mergeau prost. Un reporter bun era invidiat de colegi, iar orice sef ar fi dat orice sa il aiba in ograda.
Astazi, reporterul este personajul acela sinstru care apare televizor si spune nimic, eventual agramat si plin de contradictii logice. Nu are intrebari minim-existentiale si nu si-ar deranja programul liber pentru niciun ministru sau presedinte de tara arestat. Are public fix printre rudele de la Cucuietii din Deal, dar reuseste cu succes sa se mentina pe val.
Solutia succesului e simpla - umple de bale posteriorul sefilor si, in plus, se bate cu indivizi de nivelul sau, pentru ca cei de alta factura au disparut.
Toata viata mea m-am considerat reporter, indiferent de pozitiile trecatoare pe care le-am ocupat la un moment dat. Am incercat sa fiu unul macar bunicel. De ceva vreme nu ma mai regasesc deloc in aceasta tagma. Astazi am realizat ca ceea ce am facut ani de zile este doar o pubela salvatoare si, evident, trecatoare pentru diversi play-boy-isti lasati de criza fara prompter.
Ma poate contrazice cineva?
" E, daca nu imi gasesc nimic altceva, ma fac reporter. Mie cred ca imi place si e cel mai usor."
AUTOR: VIITOR EX-PREZENTATOR TV PLEIBOIST(!!!)(OARE?)
O vorba veche, imi spune ca "cin' se scoala de dimineata, departe ajunge". Ei bine, azi vorba nu se aplica. M-am trezit eu de dimineata si tot acolo am ajuns.
Stiu, nu era deloc necesara o asfel de introducere pentru ceea ce va voi relata in continuare. Ea are simplul scop de a sublinia, o data in plus, ca normalitatea a devenit anormala si firescul, nefiresc, ca toate fac parte din cotidianul apropiat si au valente de axioma.
Pe vremea mea, a fi reporter era, poate, cea mai nobila dintre meseriile jurnalistice. Reporterul era individul acela care dormea putin, avea viata personala limitata, dar care voia intotdeauna sa stie primul informatia si sa zduncine ceva atunci cand lucrile mergeau prost. Un reporter bun era invidiat de colegi, iar orice sef ar fi dat orice sa il aiba in ograda.
Astazi, reporterul este personajul acela sinstru care apare televizor si spune nimic, eventual agramat si plin de contradictii logice. Nu are intrebari minim-existentiale si nu si-ar deranja programul liber pentru niciun ministru sau presedinte de tara arestat. Are public fix printre rudele de la Cucuietii din Deal, dar reuseste cu succes sa se mentina pe val.
Solutia succesului e simpla - umple de bale posteriorul sefilor si, in plus, se bate cu indivizi de nivelul sau, pentru ca cei de alta factura au disparut.
Toata viata mea m-am considerat reporter, indiferent de pozitiile trecatoare pe care le-am ocupat la un moment dat. Am incercat sa fiu unul macar bunicel. De ceva vreme nu ma mai regasesc deloc in aceasta tagma. Astazi am realizat ca ceea ce am facut ani de zile este doar o pubela salvatoare si, evident, trecatoare pentru diversi play-boy-isti lasati de criza fara prompter.
Ma poate contrazice cineva?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)