DILEMA

Ma intreb ce se intampla daca petreci prea multa vreme in mijlocul unor oamenii pe care soarta i-a privilegiat cu extrem de putina minte si exagerat de multa aparenta cultura. Nu ajungi, inevitabil, ca ei?

Suntem un popor de legume lenese si mincinoase care, cand ajung deaspura, se coc singure in suc propriu - bulion de prostie si suficienta. Uneori explodeaza, cu stoicism, pe cei din jur, evitand convietuirea cu propria-i mizerie. Fericiti se considera cei pe care jegul uman ii atinge, si ei nimicuri in devenire.

Constat ca prostia si suficienta se propaga procum neghina. Niciuna din ele nu poate fi combatuta cu acceptare si detasare.

Am atat de multe de spus, ca, brusc, m-au parasit toate cuvintele. Povestea ma intriga. Scrijelite sau suierate, moi sau mai tari, le-am considerat mereu prietenele mele, nu m-au tradat niciodata si nici nu m-au abandonat. De data asta, le-am lasat eu.

Exista lucruri care este mai bine a nu fi spuse - senzatiile care, pentru a deveni cuvinte, au nevoie de maturizare; ideile care, pentru a fi realitate, au nevoie de confirmare; intamplarile care, pentru a se transforma in viata, au nevoie de timp.

Am crezut mereu in trenul care opreste a doua oara in aceeasi gara, in cafeaua de la Paris pe care o visezi si pe care intr-o zi ajungi s-o bei. De azi, mai cred in ceva - in soarta. In cea pe care n-o programezi, nu o astepti, dar se intampla....