Toate drumurile mici si neinsemnate pe care pornim uneori in lungul drum al vietii noastre nu ne fac decat sa vedem ca, undeva, paralel cu calea pe care am luat-o, mai anevoios si mai abrupt, mai lipsit de sens si fara cai de intrare, e drumul nostru.
Cateodata ajungem pe el, chiar inconstient, il urmam linistiti si entuziasti, apoi vedem cum urca sau coboara, vedem o curba lunga si o scurtatura - iluzia unor etape sarite. Apucam acele cai, poate obositi de atat de multa implinire. La inceput totul pare ca respecta un plan, apoi ne ratacim in auto-cautare.
Azi mi-am revazut drumul. Undeva intr-o zare cetoasa de dimineata de toamna rece, calea mea s-a transformat in autostrada. Are sase benzi si nu are limita de viteza. Eu sunt insa pe un podet, la un altfel de capat de existanta, nu am nicio cale directa sa ajung la el, ma inconjoara o padure de deziluzii si esecuri aparente.E departe si de neatins, dar il vad.
Nu soarele, ci norii m-au facut sa-l zaresc, norii care apar si atunci cand viata incearca sa o ia pe scurtatura. Il privesc si nu vreau inca sa pornesc spre el. Mi-e teama, poate, de calatoria necunoscuta ce m-ar duce spre cunoscut.
Viata nu are scurtaturi iar drumurile gresite pe care o luam, indiferent cat de lungi si line ni se par, nu ne pot implini. Toti avem curajul sa recunoastem ca am gresit, cati putem recunoaste, in fata noastra, ca de fapt ne-am gresit?
3 comentarii:
si cum se numeste destinatia acestui drum?
cred ca implinire...
din pacate, mai toate scurtaturile duc la... roma(nia) :)
Trimiteți un comentariu