Faceți căutări pe acest blog

marți, 19 octombrie 2010

DESPRE OAMENI CARE NU MAI SUNT

Niciodata cuvintele, oricat de multe si oricat de plastice fie-vor, nu vor putea sa scrie viata in imagini colorate.

Mai demult - acum pare atat de foarte demult - cineva mi-a dat sansa sa fiu copil. Un copil real nu are niciodata griji, are voie sa faca orice si isi invata singur limitele, privindu-i pe ceilalti.

Tot atat de demult, ACELASI cineva mi-a dat voie sa fiu un copil liber, sa ador fluturii si florile, sa vad viata in imagini colorate si sa cresc in mine frumusetea lor. Am invatat sa iubesc si sa iert, sa cred si sa uit, am invatat bunatatea si zambetul.

De atunci anii au trecut, viata mi-a furat rand pe rand copilaria, mi-a alungat fluturii si mi-a uscat florile. Nepasatoare mi i-a luat si pe acei cineva atat de dragi mie.

Cateodata, cand obosesc, imi doresc sa ma intorc undeva in timp si sa mai stau la taclale cu oamenii aia, sa ma regasesc in bunatatea, alturismul si optimismul lor. Sa-mi amintesc ca minciuna are picioare scurte, ca binele invinge intotdeauna sau ca tot ceea ce am investit in mine nu-mi poate lua decat Dumnezeu.

2 comentarii:

Mihaela Calin spunea...

Amin!

Dama fara camelii spunea...

Sunt ceea ce sunt si simt datorita parintilor mei iubitori. Din pacate, tata ma vegheaza de dincolo, dar mai am norocul sa o am pe mama langa mine.