Faceți căutări pe acest blog

marți, 4 noiembrie 2008

CATEODATA

Cateodata toti incepem batalii pe care nu le putem duce la capat. De putine ori intelegem ca, pentru castigarea razboiului, nu acelea sunt esential importante.

4 comentarii:

Paddy spunea...

Asa-i, nu sunt acelea. Sunt cele despre care stim de la bun inceput ca le putem castiga. Alea sunt importante. Cand ai pe ce te baza, cand ai unde tine piciorul (ca-n alpinism), atunci poti sa impingi vartos la deal, ocupandu-te de alte trebi mai putin importante. Cum ar fi joaca de-a bataliile pierdute. Care - sa fim sinceri - sunt bataliile din care ai cel mai mult de invatat. Si... au si mai multa savoare. La batranete, cand iti vei aminti mustacind de ele.
---
(a inteles careva ceva? Ca eu...)

OANA DESPA spunea...

eu am inteles, paul. numai ca, uneori, cred ca ne place sa mai si pierdem, ca altfel nu s-ar explica toata nebunia inserarii noastre intr-un astfel de labirint.

Paddy spunea...

Asta cu pierdutul e ca aia cu fericirea. Spunem ca fericirea e utopica, nu se poate ajunge la ea, vai doamne, mi-as dori o singura clipa de fericire si posa mor linistit, eu de ce nu pot fi fericit, cineva acolo sus nu ma iubeste, bu hu etc. Toate astea pentru ca nu ne vine sa recunoastem ca uneori chiar suntem fericiti: daca am face asta, apoi nu mai avem ce ne dori. Ce plictisita ar fi lumea daca totul ar fi perfect... :) Deci sa mai pierdem niste batalii, ca sa avem ocupatie inca ceva vreme. De prea mult bine (!?) te-apuca depresiile, la fel de lesne ca de prea mult rau.

OANA DESPA spunea...

vezi tu, bataliile pe care le pierdem nu sunt de fiecare data ale noastre, dar intram in ele fortati. cat despre fericire, eu cred ca si ea are termen de valabilitate, cateodata constatam ca tot ceea ce ni se parea sublim a expirat si ca am fost victimele propriilor noastre iluzii. important e sa avem curajul sa recunoastem asta si sa mergem mai departe. dar nu in aceeasi mizerie.